marți, 16 mai 2017

Uleiul de cocos - un ingredient versatil

Mama mea a aflat "pe surse" cum că aş fi în posesia a ceva ulei de cocos ecologic, extravirgin, presat la rece. De pe care surse, încă nu ştiu (dar le aflu eu...), că mama nu are cont de facebook ca să vadă poza postată cu câteva zile în urmă. Urmarea? În duminica ce tocmai a trecut, însoţit de fiul meu cel mic (16 ani şi ceva) şi cu uleiul de cocos la mine eram în drum spre mamaia, aşa cum îi spune el, pentru o vizită de curtoazie (de satisfacere a curiozităţii aş spune eu). Vizită care s-a transformat în una de lucru, după cum veţi vedea.



Pe drum (nu locuim împreună) fiul meu mi-a pus o mulţime de întrebări. De genul: "care este desertul preferat al femeilor?" sau "dacă ai vrea să vrăjeşti o gagică, ce i-ai pregăti la cină?". Ştiţi voi, întrebări ca de la fiu la tată. Întrebări care au aprins o mulţime de beculeţe în mintea mea luminată destul de economic. Când am ajuns, a susţinut cu entuziasmul specific tinereţii că trebuie neapărat să gătesc ceva cu acel ulei de cocos. Iar maică-mea i-a ţinut isonul. Degeaba am susţinut că n-am ingredientele potrivite (supermarketul e la 50 de metri), că n-am vasele şi ustensilele potrivite (lasă tata, fii inventiv, doar ai făcut armata!), că voi face dezordine în bucătăria de "campanie" (s-a oferit mama să spele vasele), argumentele mele au căzut rând pe rând până am capitulat. Să nu râdeţi de mine, am lucrat pe teren aproape necunoscut, fără să am ustensilele şi vasele potrivite. De aceea cred că pentru titlul articolului ar fi fost mai potrivit ceva de genul:

Repetiţie (cu ulei de cocos) pentru o cină incitantă.


Oricum aş da-o, răsuci-o sau ce alt termen găsiţi, experienţa mea spune că o ciocolată bună e de departe în topul preferinţelor "dulci" al femeilor, fie ele domnişoare sau doamne. Aşa că nu stau pe gânduri şi o propun chiar dacă un gând ce nu-i deloc cuminte îmi spune că ciocolata va fi doar un pretext pentru ceva mai elaborat. Supun la vot - ciocolată neagră cu ardei iute. Mama strâmbă un pic din nas (ar fi vrut ciocolată cu lapte), fiul meu e entuziasmat, aşa că rămâne hotărât.

Ingrediente:
  • 100 g  cacao pudră cu 20% grăsime
  • 50 ml ulei de cocos (cel pe care l-am menţionat)
  • 1 lingură de miere
  • 1 vârf de cuţit de pulbere de pili-pili (ardei iute cu aromă exotică şi foarte picantă). Atenţie, vârf să fie iar cuţitul cuţitaş, altminteri pe riscul vostru o faceţi.

Am procedat cam aşa, cred. Am improvizat un bain-marie în care am topit uleiul de cocos, am înglobat pe rând miere, praful de pili-pili şi pudra de cacao (câte puţin, amestecând continuu). Când a ajuns la consistenţa potrivită (am apreciat din ochi ca un ciocolatier belgian versat ☺), am turnat compoziţia în forma cuburilor de gheaţă şi ce n-a mai încăput în folie de aluminiu, am băgat în frigider şi apoi în congelator. Din păcate pentru poze, operaţiunile se succed foarte rapid, telefonul nu e tocmai un aparat foto profesional, iar fiul meu, că el s-a ocupat de poze, nu a făcut cursuri de fotografie.










Bineînţeles că nu a ezitat să-şi "imortalizeze" numele pe ciocolată, de parcă el o făcuse. Cât timp se răcea ciocolata m-am dus să iau restul de ingrediente pentru adevărata mea provocare (v-am spus că ciocolata a fost pretext), adică Muşchi file de porc tras la tigaie cu sos de ciocolată şi garnitură de legume gratinate (Doamne, ce denumire pompoasă i-am găsit.).

M-am întors exact la timp ca să salvez ultimele cubuleţe de ciocolată (nu spusesem nimănui de planul meu secret) din mâinile şi de la gurile companionilor mei.


Ingrediente (pentru 1 porţie de băiat care merge la sală sau 2 porţii de domnişoară):
  • 2 cotlete fără os (carne tânără) cam de 1 centimetru grosime
  • 1 lingură ulei de cocos
  • 2 linguriţe de miere
  • 2 linguriţe de oţet balsamic
  • legume la grătar (ardei roşu, vânătă, dovlecel, roşii cherry, ciuperci)
  • sare, piper, pili-pili
  • ciocolată, cam 20 de grame (cea din poza de mai sus)
Când am dezvăluit în sfârşit secretul intenţiei mele culinare, mama mea m-a privit ca şi cum aş fi picat de pe lună (deh, e conservatoare moştenirea gastronomică) dar Vlad, băiatul meu, m-a aprobat curios şi vădit interesat. Am îndepărtat bucăţelele de grăsime de pe cotlete, e găteală pentru cucerit doamne şi domnişoare doar, am sărat, piperat, condimentat cu pili-pili (din nou atenţie la cantitate) şi am tras cotletele la tigaia de teflon a mamei (ce bine mi-ar fi prins wok-ul meu) în ulei de cocos până s-au rumenit frumos pe ambele părţi (cam trei minute pe fiecare parte).




Se dă focul cât de mic, se adaugă mierea şi oţetul balsamic. Se topeşte şi ciocolata (transformată, între timp cu ajutorul răzătoarei mici, în fulgi mărunţi ca trădarea) în sos, se întorc de câteva ori cotletele pe o parte şi pe alta cât să se cunoască un pic cu ciocolata şi se scoate/montează pe o farfurie.

Cotletele înoată în sosul de ciocolată.


Încep montajul (sic!) atent să nu murdăresc ceva căci nu ştiu cât de uşor iese sosul ăsta de ciocolată.


Şi iată rezultatul final. Din păcate nu a rămas destul sos, a fost absorbit cu totul.


Băiatul meu i-a dat o notă de 7.8 în condiţiile în care a spus că cea mai bună mâncare din care a gustat a avut nota 8 (făcută tot de mine, fireşte). Mama s-a abţinut de la comentarii, eu am gustat şi am mâncat bucăţelele cu puţină grăsime (acelea care cică le-am îndepărtat). Sincer, mi s-au părut mult mai gustoase decât cotletul în sine, dar eu nu-s domnişoară.

După părerea mea, lângă (şi la ciocolată şi la muşchiuleţ) s-ar potrivi perfect un Cabernet Sauvignon de Sâmbureşti, negru şi mineralizat ca şi subsolurile dealurilor de unde-şi trage seva. Dar să nu-i spuneţi şi fiului meu, căci încă nu-i major!

Acum ce să spun, am văzut că băiatul meu şi-a luat "notiţe" (cu telefonul, evident) iar eu mi-am făcut mâna pentru una din serile care urmează.

***

În această ultimă parte a articolului aş vrea să vă reamintesc câteva informaţii despre uleiul de cocos (citez):
  • Uleiul de cocos este un ulei foarte nutritiv, ce se obtine din continutul nucilor de cocos, ajunse la maturitate
  • Uleiul de cocos este unul dintre cele mai folosite uleiuri in cosmetica naturista si in alimentatie datorita numeroaselor sale proprietati nutritive (Vitamina-E, vitamina K si minerale, cum ar fi de Fier ) si datorita continutului ridicat de grasimi saturate (acidul lauric). Uleiul de cocos se prezinta sub forma solida, iar la temperatura camerei sau la caldura se lichefiaza. Este ideal si pentru gatit fiind mai putin predispus la deteriorare atunci cand este incalzit la temperaturi inalte
  • Uleiul de cocos are numeroase proprietăți nutritive (Vitamina-E, vitamina K și minerale, cum ar fi Fier), este stabil termic, lent în oxidare, rezistent la râncezire, având o durată de valabilitate destul de mare, de până la câțiva ani
  • Produs Vegan, fara gluten, 100% natural, fara alergeni, produs RAW
Sursă info vegis.ro


48 de comentarii :

  1. Nu am mâncat niciodată cotlet cu ciocolată. Nici măcar ceaiul cu cotlet de la doişpe noaptea nu l-am încercat. În schimb îmi place cotletul cu vin de casă. Despre uleiul de cocos am auzit multe şi numai de bine... cred că merită să îl comand!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fripturica asta, pe care am făcut-o pentru prima dată, este chiar "interesantă". Cu mâna pe inimă o spun.
      Ceai cu cotlet la ora 12??? Aaa, am uitat, eşti fan Carla's Dreams! :)

      Ștergere
    2. Oricum "ceaiul" e musai sa fie facut din struguri ca sa se potriveasca de minune cu cotletul! :)) Da, eu si cei de la Carla`s avem ceva in comun.... ne place vinul "moldoviniesc", a... da... si avem si hanorace la fel! Ce chestie! Vezi Radu, ca nebunia se ia! :)))

      Ștergere
    3. Cu o nebunie frumoasă m-aş molipsi fără regrete! :)

      Ștergere
  2. wow... te-ai intrecut pe tine insuti, un preparat demn de "Chefi la cutite". Uite, dom'ne.... si cine zicea ca baietii buni sunt luati, toti. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi place să încerc lucruri noi! :) Iar gătitul mă relaxează.
      Băieţii buni sunt liberi şi greu de domesticit! ;)

      Ștergere
    2. Este ilegal sa mananci singur asa ceva, sau ... ma rog... fara cei care vad produsul finit in poza :P

      Ștergere
    3. Daaa??? :) De aia am pus reţeta şi povestea încercării mele, m-am gândit şi la cei de departe care citesc. Să o poată face uşor.

      Ștergere
  3. Ciocolata neagra cu ardei iute - preferata mea. Sigur o sa fac și eu ��

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi place mult! Şi n-am glumit când am spus că se potriveşte cu un vin roşu, sec şi tare (13.5 grade+).

      Ștergere
  4. Bai nene, am ulei de cocos in casa, dar il pastram sa fac sapun. Am si cacao, dar o vroiam pentru gris. Ardeiul il las lu barbate-miu, deci gata ciocolata. :) Dar tot as vrea sa gust.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu am incercat inca ciocolata cu ardei iute. Suna oricum tentant felul propus de tine :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Radu, sunt impresionata, și cum sunt la vesnica dieta, as lasa ciocolata deoparte, desi te cred pe cuvant, insa vreau sa-ti zic ca nu cunosc pe nimeni sa vorbeasca asa frumos despre mancare cum o faci tu, și citesc ceva bloguri culinare. Ce ai tu in plus? O convingere si o credinta ca din ingrediente bune si pretioase nu ai cum sa dai gres.

    Sanatate multa iți doresc și astept si alte preparate. Uleiul ..il achizitionez. Parol.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ciocolata asta cu pili-pili, aşa cum e făcută, chiar e prietenoasă cu dietele. Ca să fac o paranteză/glumă, în cazul bărbaţilor, nu berea îngraşă ci numărul lor. În rest ce să spun, îmi place joaca în bucătărie. Şi provocarea! :)

      Ștergere
  7. :) destul de zambarest articolul tau. iti cam prieste gatitul. Nu degeaba am zis eu ca astept sa te vad la cratita. Pacat ca nu facusi si poza cu tine. Arata foarte... dietetic cotletele alea, dar cum eu e clar ca nu tin la silueta, m-as incumeta sa le mananc pe amandoua. Mai ca le-as gati si eu dar ma tem sa nu murdaresc aragazul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Culmea, chiar dacă n-am avut wok-ul meu la îndemână n-am murdărit deloc aragazul mamei. Nutiţioniştii spun că muschiul de porc degresat e considerat carne slabă. Îmi place să zâmbesc! :)

      Ștergere
  8. Daca ar fi fost dupa mine ar fi fost mult mai iute!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lasă, că a fost numai bună! Un iute de catifea. :)

      Ștergere
  9. uite ce idee interesanta, pana acum n-am incercat dar cu siguranta e o idee pe care nu as refuza-o daca as avea ocazia sa o gust, mai vedem dupa daca o si pregatesc nu de alta dar ar mei sunt mai traditionalisti in alimentatie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i nimic rău în a fi tradiţionalist, dar din când în când merge încercat şi altceva. Parcă e viaţa mai bogată! :)

      Ștergere
  10. Daca as avea destul curaj sau daca as fi o buna gospodina, as incerca imediat reteta, caci suna apetisant, iar preparatul arata intr-un mare fel. Asa, cred ca ma voi multumi cu o ciocolata din comert deocamdata.
    Nu am incercat niciodata uleiul de cocos, dar sa stii ca voi cumpara. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să ştii că mi-a luat mai mult să scriu articolul decât să fac ce-am povestit! Aşa că eu zic să-ncerci! :)

      Ștergere
  11. Wwwoowwww ce retete FANCY, ca un adevarat Master Chef :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-aş merge chiar aşa departe. :) Cum am mai spus, îmi place joaca în bucătărie!

      Ștergere
  12. Wow sunt impresionata de aceasta reteta foarte speciala!
    Trebuie neaparat sa o incerc, sigur e delicioasa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să ştii că este! La momentul potrivit şi cu o ambianţă pe măsură...

      Ștergere
  13. Interesanta reteta, nu am incercat pana acum uleiul de cocos in acest fel, ci doar pentru parte de cosmetica, par si altele, totusi recunosc ca as l-as incerca, dar in secret, ca daca ar stii sotul meu ce planuiesc..ar manca in oras pana dispare uleiul din casa.

    RăspundețiȘtergere
  14. interesanta reteta ta,sa stii ca o voi testa si eu,cat de curand:)

    RăspundețiȘtergere
  15. Un preparat interesant. Nu prea ma bag in chestii cu ciocolata in casa pentru ca exista pe piata diverse sortimente si in plus nu mananc foarte des. Imi place reteta ta si as incerca si eu sa vad cum este gustul

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gustul e un pic altfel la ciocolata de casă şi se face foarte uşor. Iar fripurica, pentru o cină romantică, e ideală. :)

      Ștergere
  16. de regula nu as amesteca gusturile dar de data aceasta as incerca, m-ai convins!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi place să amestec gusturile. Marele secret este să le pui în echilibru. :)

      Ștergere
  17. Whaaat? Nu am auzit de asemenea reteta, o sa o incerc.

    RăspundețiȘtergere
  18. cotlet cu ciocolata? mie-mi plac combinatiile nebune, deci clar o sa incerc! ciocolata cu ardei iute e preferata mea, dar o gasesc rar in comert. cred ca acum o sa incerc si eu s-o fac!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vorbind de ciocolată şi neţinând cont de faptul că am făcut-o eu, pot spune cu mâna pe inimă că a ieşit mai bună decât cea din comerţ. Cotletul a ieşit foarte bun, fraged şi cu un gust... interesant la modul incitant. Dar nu am avut cu ce să compar, a fost prima dată când am gătit/gustat.

      Ștergere
  19. Radu! ce-ai mai bucatarit! M-ai umilit. Sterg articolul meu cu biscuiti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fiul meu e de vină, el m-a bătut la cap. :) Biscuiţi nu am făcut niciodată şi n-ar strica să-nvăţ. Voi căuta articolul!

      Ștergere
  20. hehehe se pare ca ai avut o zi incarcata... cred ca o sa incerc si eu uleiul de cocos la o friptura :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acu depinde şi ce friptură vrei să faci. La asta se potriveşte.

      Ștergere
  21. Cotlet cu ciocolată...Hmmm... Sună interesant, dar nu știu dacă m-aș încumeta :).

    RăspundețiȘtergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !