sâmbătă, 15 aprilie 2017

15 APRILIE ÎN DATE ISTORICE

Evenimente legate de români şi România

Ce s-au întâmplat în ziua de 15 aprilie, de-a lungul anilor.
  • 1762 - Prin decret imperial, semnat de împărăteasa Maria Terezia, se înfiinţează regimentele grănicereşti româneşti: I la Orlat şi II la Năsăud
  • 1918 - Bojdeuca din Iaşi a lui Ion Creangă a fost declarată muzeu, devenind prima casă memorială din România
  • 1941 - Începe greva minerilor din Valea Jiului, care îngreunează aprovizionarea armatei şi a trupelor germane aflate în ţară
  • 1944 - Al Doilea Război Mondial: Primul bombardament de noapte al aviaţiei britanice asupra României: 83 de bombardiere Wellington atacă Turnu-Severin. Al doilea mare bombardament anglo-american asupra Bucureştiului. Universitatea e distrusă parţial
  • 1957 - Se încheie un acord româno-sovietic privind statutul juridic al trupelor sovietice staţionate încă din 1944 pe teritoriul României
  • 1964 - Plenara lărgită a CC al PCR adoptă Declaraţia cu privire la poziţia PCR în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale. Declaraţia condamnă pretenţiile PCUS de a domina mişcarea comunistă internaţională sub pretextul internaţionalismului proletar. Declaraţia marchează începutul oficial al politicii independente a României în cadrul "lagărului comunist"
  • 1971 - La Porţile de Fier, este conectat la sistemul energetic naţional primul hidroagregat, de producţie românească
Dacă mai ştiţi şi alte evenimente care ar trebui menţionate şi mi-au scăpat vă rog să mă trageţi de mânecă, să le adăugăm.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !