duminică, 12 martie 2017

Eu şi limba engleză

Suntem ca apa şi uleiul. Adică ne suportăm dar nu ne combinăm. Şi asta nu de ieri de azi ci încă din secolul trecut. Însuşi destinul parcă a hotărât aşa. Şi colac peste pupăză, fiul meu de 16 ani mă ironizează de câte ori are ocazia în legătură cu abilităţile mele în materie de limbă engleză. Ba chiar s-a oferit să-mi dea meditaţii de engleză în schimbul celor de matematică unde îl bat detaşat. Degeaba îi explic că sunt la o vârstă la care îmi este greu să mai învăţ şi că am devenit mai leneş decât lenea, el o ţine pe a lui repetându-mi de câte ori poate - tată, gândeşte-te doar cât de multe ai putea realiza cu blogul tău (un exemplu) dacă ai şti şi engleza.


De ce spun de destin? Pentru că în generală am făcut rusă şi franceză, în liceu la fel iar în facultate, doar în scripte, tot franceza. Rusă am prins oleacă pentru că era a dracului profesoara din generală iar cea din liceu era şi mai şi, lucru care mi-a prins bine în armată deoarece lucram cu tehnică militară inscripţionată în rusă şi cu manuale în aceeaşi limbă. La franceză am trecut ca peştele prin apă, în generală mă "iubea" profesoara pentru micile năzbâtii pe care le făceam şi numai datorită faptului că graseiam frumos beneficiam de clemenţă iar la liceu eram învoit permanent pentru antrenamente în vederea măririi palmaresului sportiv al instituţiei la care aveam onoarea să învăţ. Şi ca să fiu sincer nici nu vedeam scopul învăţării unei limbi străine, ca şi odraslă de cadru militar aveam şanse minuscule să călătoresc "în afară". Trecerea timpului avea să-mi dovedească cât de mult m-am înşelat. Iar în vârtejul care a venit după 1990 am fost orb sau nepăsător, din păcate, la numeroasele ocazii de a învăţa de la zero limba engleză, necesară şi atunci şi acum.



Legat de profesoara de franceză din generală, am o amintire pe care n-o voi uita niciodată, o s-o redau pe scurt. Într-o recreaţie vrând să impresionez niscaiva auditoriu feminin, ca răspuns la o ofensă imaginară, i-am adresat unui coleg mai mare următoarele cuvinte: Bă faţă de dihor. Ia vezi! Dacă-ţi dau două palme cu piciorul, o să vomiţi cărăbuşi pe nas! Pe geamul clasei din spatele meu s-a iţit capul profesoarei cu pricina, care mi-a spus că a observat că sunt plin de imaginaţie şi dacă vreau să mai trec la ora ei, să vin cu expresia tradusă artistic. Cumva am rezolvat-o, cel mai probabil cu ajutorul fiicei profesorului de profil de la o altă şcoală, nu îmi mai amintesc exact. Însă expresia am reţinut-o, mai ales că a circulat sub diverse forme mult timp prin micul orăşel de provincie.



Deunăzi îmi spune nonşalant fiul meu că lucrarea aia care a dat-o de curând a fost de fapt pentru olimpiadă, faza pe oraş. Şi pentru că a luat locul trei, profesorul de engleză i-a spus să se pregătească pentru faza judeţeană. Am ascuns cu grijă sentimentul de mândrie care m-a cuprins (să nu-i spuneţi cumva, că nu-i mai ajung cu prăjina la nas), am scris repede pe o hârtie expresia menţionată mai sus şi l-am provocat să mi-o traducă pe loc, încercând să dau impresia că ştiu răspunsul. M-a privit de la înălţimea celor 185 de cm ai lui şi mi-a răspuns că speră să ştiu că expresia mea nu poate fi tradusă mulţumitor în engleză fără a o altera, în plus nu stăpâneşte încă argoul britanic. Toate astea în timp ce îmi înapoiază hârtia pe care a mâzgălit la repezeală: Yo ferret face. Watch yourself! If i slap you twice with my foot you're gonna puke beetles from your nose! Sper să te mulţumească!!!
Brusc mi-am dat seama că sunt un ignorant obraznic deoarece nici măcar nu am posibilitatea de a verifica, chit că am la dispoziţie Google Translate ori dicţionarul din bibliotecă. Hotărât, e cazul să iau măsuri şi asta cât mai repede, ca să nu-mi aduc aminte că sunt leneş.



Probabil că se citea pe faţa mea ce gândeam deoarece m-a luat cu binişorul şi mi-a spus că ştie că dorinţa mea cea mai fierbinte e să mă culc seara şi dimineaţa să mă trezesc tobă de engleză, dar asta chiar nu se poate. În schimb ştie el ceva pe aproape, o platformă pe care îţi poţi testa nivelul, poţi să-ţi alegi modalitatea de învăţare (curs individual pe Skype, curs online, webinar interactiv, sesiune live pe facebook)  şi cel mai important poţi să înveţi în ritmul tău, la orele care îţi convin, fără să pierzi timp cu deplasările, într-un cuvânt poţi învăţa engleza de acasă.


Un pic neîncrezător, totuşi are doar 16 ani, îl întreb unde a găsit el toate astea. Răspunsul lui mă face să-mi reconsider uşor părerea despre tinerii de azi. Îmi spune că este floare la ureche (bineee, a folosit expresia similară piece of cake) să găseşti cursuri de engleză online dar el a căutat ceva pentru cei fără timp şi răbdare, aşa ca mine. Şi a găsit o platformă profesională de elearning, cu un profesor care să îmi fie antrenor pe perioada învăţării, o platformă despre care a citit multe păreri, mai toate de bine.



Cel mai util i s-a părut modul în care sunt structurate lecţiile şi faptul că voi face conversaţie. Apoi m-a ameninţat că nu mai învaţă nimic la matematică până nu-i explic în limba engleză.

Acu ce să fac? Mă lipsesc eu de plăcerea de a-l cicăli la mate?

Articol scris pentru Spring Superblog 2017, proba numărul 4, Oricine poate învăţa engleza… zâmbind.
Imaginile sunt preluate de pe https://pixabay.com/ro/ iar logo este al https://www.meditatorengleza.com/

8 comentarii :

  1. Am facut la scoala franceza si rusa. Daca nu le-am practicat.... nu mai stiu mare lucru, oricum rusa nu s-a prins de mine deloc. Si eu stau tot la mana lui fi-meu dar inchipuie-ti ca eu sunt la Drobeta iar el la Timisoara :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Păi... succes la engleză! Te las pe tine să începi primul. Dar lasă cicăleala, uită un pic că eşti părinte ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Sincer nu cred ca te vei lipsi de placerea de a-l cicali :). Dar nu e tarziu sa te apuci de invatat engleza. Poate ajungi sa stii eventual si vreo... poezie :-p

    RăspundețiȘtergere
  4. Iubesc matematica..dar matematică în engleză..cam complicat :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă puneţi pe gânduri! Adică ..., trebuie să mă străduiesc mai mult? :)

      Ștergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !