marți, 14 martie 2017

Nivelul următor. Masterfrancizor

O senzaţie nestăvilită de fericire şi satisfacţie i-a inundat sufletul. Pe ecran a apărut mult râvnitul Game Over - Mission Accomplished. Nu a fost deloc uşor. A muncit din greu pentru fiecare pas înainte, pentru fiecare treaptă urcată. A tratat fiecare etapă cu maximă seriozitate, a adunat punct cu punct, a strâns credit cu credit şi într-un final apoteotic a terminat. A câştigat o..., un... nou început! O nouă provocare, aceea de a reuşi să ofere  francize în România din punctul de vedere al unui masterfrancizor.


Nivelul zero - strângerea de capital


Respectând regulile jocului a încercat diferite job-uri, în diverse domenii încercând să-şi aleagă calea. Curând a ajuns să îşi dea seama că cel mai bine i se potriveşte domeniul de activitate denumit generic Food & beverage, în special ce ţine de cafea şi cafenele. Cum jocul permite acordarea de puncte de încredere atât din partea celor care îţi oferă job-ul dar şi din partea clienţilor deserviţi, a fost un exemplu de eficienţă şi corectitudine la fel ca şi în viaţa reală, adunând maximul posibil (deşi nu ştia la ce, bănuia că îi vor folosi mai târziu). Nu a neglijat să adune nici punctele de influenţă făcând câte un mic serviciu unui funcţionar de la primărie (un exemplu), oferind o floricică angajatelor de la bancă, socializând cu fetele de la organizări evenimente, chestii mărunte dar care aduceau puncte. A fost atent să adune cât mai multă experienţă pe lângă capitalul necesar trecerii la următorul nivel şi în scurt timp a  şi reuşit.

Nivelul unu, antreprenor - franciză sau start-up?


La acest nivel, datorită motivaţiei de a fi propriul stăpân şi a capitalului strâns, pornea deja ca antreprenor în căutare de oportunităţi de afaceri, urmând să se decidă dacă va investi într-o franciză sau va construi o afacere de la zero. Era evident că domeniul de activitate va rămâne acelaşi cu cel în care activase. Tare mult ar fi dorit să construiască un start-up numai al lui, chiar a cochetat ceva timp cu câteva idei de afaceri. În cele din urmă experienţa dobândită a înclinat balanţa spre o franciză, de fapt a hotărât să se informeze temeinic în legătură cu două francize de succes legate de cafea.



A luat această hotărâre nu pentru că i-ar fi fost frică să o pornească pe un drum nedesţelenit, ci pentru că aflase că în ţările cu o economie dezvoltată franciza este prima opţiune pentru micii antreprenori. În felul acesta beneficiază de un model de succes testat, de umbrela unui brand, de transfer de know-how şi asistenţă pe parcursul desfăşurării activităţii, avantaje deloc de neglijat. Oscila între franciza The Coffee Bike şi franciza The Coffee Shop. Hotărât să facă totul ca în viaţa reală, a ales Coffee Bike deoarece aceasta este o afacere care se adresează celor care caută în acelaşi timp independenţă financiară şi libertate dar şi permite alocarea de timp suficient pentru propria persoană şi/sau familie. 




I-a găsit chiar şi un motto: Cu cafea, pe bicicletă, vreau să cuceresc o planetă, ce i-a venit în minte deoarece Coffee-Bike este un concept de cafenea mobilă, complet echipată, pe trei roţi, cu funcţie de autonomie (nu necesită legarea la apă sau electricitate), ce mai, o bicicletă.


Punctele de influenţă câştigate înainte i-au permis să obţină autorizaţiile de la primărie mai rapid şi cu mai puţină alergătură, să obţină cele mai bune locuri la evenimentele în aer liber, să fie solicitat şi la cele private. Aşa că în scurt timp a trebuit să se extindă. A găsit înţelegere la bancă dar şi la foştii lui angajatori care l-au sprijinit cu împrumuturi pentru deschiderea de noi unităţi sau capital de lucru. Aşa a apărut a doua bicicletă!



Şi pentru că în joc totul mergea bine, în scurt timp şi cea de a treia!


Jocul a ţinut cont de realităţile din România, unde există la nivelul oraşelor mari o creştere a numărului de evenimente, atât exterioare cât şi interioare, o creştere a consumului de cafea şi o educare (maturizare) a publicului consumator. Faptul că  nu are costuri fixe asociate unui coffee shop clasic (chirie si structură fixă de personal) a constituit un mare avantaj având în vedere piaţa ţintă. Iar el a câştigat, nu fără eforturi, şi acest nivel datorită faptului că este motivat, a dobândit experienţă pe toate treptele activităţii, este sociabil şi relaţionează cu oamenii de o manieră pozitivă şi corectă.

Acum este momentul să se gândească la o masterfranciză!

Din curiozitate, voi ce franciză aţi fi ales pentru nivelul unu?

Articol scris pentru Spring Superblog 2017, proba numărul 5, Innovation game: Construieşte o franciză de succes!
Imaginile aparţin site-ului www.francize.ro

2 comentarii :

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !