joi, 16 martie 2017

Nume de cod "Certificat energetic" (Bârlogul ursului cenuşiu)

Într-unul din birourile organizaţiei, supervizorul operaţiunii îşi scria raportul de audit energetic. Se simţea confortabil şi în siguranţă, clădirea fiind certificată drept pasivă, fără scăpări, scurgeri sau pierderi. Acţiunea, planificată în amănunt, se desfăşurase fără incidente majore, rapid şi cu eficienţa cu care îşi obişnuise deja clienţii. Nu degeaba era tot mai solicitat, atât în problemele uzuale (ca să le zicem aşa) dar mai ales în situaţiile mai delicate şi sensibile, cele care presupun identificarea şi culegerea corectă de informaţii despre performanţele energetice ale unei clădiri şi încadrarea ei într-o clasă energetică. Toate aceste informaţii coroborate şi prelucrate oferă identificarea, din mulţimea de soluţii, a Schimbării Minime Necesare, visul oricărui specialist în domeniu, SMN-ul fiind atât cheia dar şi calea trecerii de la o clasă energetică inferioară la una superioară.



La şedinţa de dimineaţă s-au împărţit repede sarcinile. Toţi erau agenţi cu experienţă, înalt calificaţi (doctori ingineri), auditori energetici de gradul 1, atestaţi chiar de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Într-un cuvânt, oameni pe care te poţi baza, oameni care au competenţa şi autoritatea de a elibera un certificat energetic pentru orice tip de clădire. Astfel, aria lor de expertiză este vastă şi cuprinde apartamente, case, spaţii comerciale, spaţii de birouri, hoteluri, case pasive energetic, farmacii, spitale, instituţii de învăţământ, etc.

Fiind oameni de acţiune nu a fost nevoie de multe cuvinte. Când au auzit de "bârlog" au ştiut imediat etapele şi riscurile misiunii, aşa că au ales să facă o termografie clădirii. Singura remarcă venită din partea supervizorului a fost că trebuie să se mişte repede, remarcă la care ei au răspuns nonşalant că numai aşa ştiu să lucreze.


Aşa cum se aşteptau, nu a fost chiar floare la ureche. Clădirea era mare, construită în etape diferite, cu materiale diferite şi cu mai multe corpuri. Cu numeroase punţi termice, izolaţii incomplete, pierderi şi instalaţii înfundate sau defecte, toate identificate şi marcate cu ajutorul camerei pentru termoviziune clădiri. Iar clientul (cu nume conspirativ "Ursul cenuşiu"), extrem de pretenţios şi agitat. Se temea că va fi vânzoleală, că cei din "bârlog" vor trebui să-şi întrerupă activitatea sau că cei din concurenţă (se supravegheau reciproc, lucru cunoscut de către agenţi) vor remarca activităţi suspecte care îi vor alerta. Însă ei au rezolvat totul cu discreţia egalată doar de profesionalismul lor.


Un alt aspect apreciat de client a fost preţul auditului şi certificatul energetic ieftin. Acesta a exclamat: "Uite dom'le, că se poate! Şi ieftin şi bine şi rapid!", lucru menţionat în raportul preliminar înaintat la încheierea misiunii.

Satisfăcut, supervizorul semnează raportul ce conţine recomandările pentru îndeplinirea scopului suprem, performanţa energetică, pune marcajul personal şi clasifică documentul. După care ..., stinge lumina.

***

"certificatul energetic oferă informaţii importante despre performanţa energetică a unei clădiri şi o încadrează într-o clasă energetică, în funcţie de consumul anual calculat. Imobilele încadrate în clasa energetică A prezintă cel mai scăzut consum de energie, crescând până la clasa G, cu cel mai ridicat consum. Cu cât locuinţa ta se încadrează într-o clasă mai apropiată de A, cu atât cheltuielile aferente cu întreţinerea acesteia vor fi mai mici şi confortul mai ridicat!"

Articol scris pentru Spring Superblog 2017, proba 6, Agentul „Certificat Energetic”
Imaginile aparţin www.certificat-rapid.ro

8 comentarii :

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !