duminică, 1 ianuarie 2017

Planuri cu acest blog pentru 2017

Prima zi din noul an. Un moment bun pentru a face planuri. Ca să parafrazez o expresie cunoscută aş spune că un drum de 365 de zile în blogging începe cu primul articol. Prima cană de ness mă aşteaptă cuminte, ţigara electronică este încărcată şi cu plinul făcut, nu mai rămâne decât să-mi aştern gândurile pe "foaie".


Îmi ia ceva timp să-mi limpezesc gândurile, nu de alta dar sunt multe iar noaptea a fost lungă şi solicitantă.



O întrebare, mai sâcâitoare decât o muscă ce trage la miere, nu-mi dă pace deloc. Oare sunt cu adevărat blogger? Chit că nu m-am dumirit în aproape trei ani şi jumătate de când scriu pe acest blog, sunt ferm hotărât să aflu acest lucru în 2017.


Am terminat prima cană de ness şi gândurile încep parcă să se limpezească o ţâră. Cred că este momentul să încep.

Blog pe domeniu propriu


În ultimul an cam toată lumea m-a bătut la cap cu asta. Ca în reclama de început la ciocolata cu rom. Aceea cu "partidul te vrea tuns, roackere!".


N-am înţeles niciodată de ce sau nu mi s-a adus nici un argument convingător. În top 10 pe Zelist (01.01.2017) pe prima poziţie se află un blog de pe blogspot (nu-i dau numele că e reclamă şi n-a plătit ☺). Deci se poate! Este tot la fel de adevărat că următoarele 8 sunt pe .ro iar al zecelea pe .com, ceea ce îmi dă un oarece motiv de reflecţie.

O voi face, deşi nu chiar cum crede lumea! Acesta va rămâne aşa cum este, poate doar upgradat cu o temă premium. Am o mulţime de sentimente legate de el şi nu vreau să le pierd. Plus că am crezut mereu cu convingere că trebuie să ştiu de unde am plecat. Dar voi face unul nou nouţ pe care îl voi creşte natural şi echilibrat. Sper că prietenii îmi vor rămâne alături în această întreprindere (este una mai complexă, în legătură cu ceea ce urmează). Cel mai probabil boul blog va fi vimara.ro. Numele are o întreagă poveste pe care o voi spune în detaliu în alt articol.

Bannere, logo-uri şi altele


Este momentul, zic eu, să pun în valoare diploma de grafician calculator personală şi talentul de grafician al fiului meu cel mic. Va exista o rubrică separată fie pe acest blog, fie pe cel nou sau, de ce nu, pe amândouă.
Am mari speranţe ce se referă la acest proiect, în special legate de băiatul meu.

Imagini personale


Dacă nu 100% cum ar fi normal, măcar să fie majoritare. Lipsa lor până în acest moment se datorează faptului că până acum nu am avut cu ce să fac imagini de o calitate măcar satisfăcătoare, dar această situaţie este pe cale să se schimbe.

Aspecte de organizare juridice şi fiscale


Voi trece la o nouă etapă, aceea de entitate juridică. Cel mai probabil se va întâmpla în prima parte a acestui an şi 95% va fi un PFA. Trebuie să studiez atent lucrarea "Ghid juridic si fiscal pentru bloggeri" ce poate fi descărcată de aici! Vă sfătuiesc călduros să o studiaţi dacă nu aţi făcut-o deja!


Sistematizarea interacţiunii cu social media


Până acum am avut încercări timide pe Facebook ori pe Twitter iar rezultatele sunt cum sunt. E timpul pentru o altfel de abordare. Cum, încă nu ştiu. Dar mă voi documenta temeinic.



Investiţii în blogging


S-ar părea că starea mea de sănătate s-a mai stabilizat iar câtă vreme această situaţie continuă (nu mai sunt nevoit să dau şi cămaşa de pe mine pentru medicamente şi investigaţii medicale) sunt hotărât ca cea mai mare parte a veniturilor din orice fel de activităţi de blogging sau conexe să le folosesc pentru investiţii în domeniu.




Cam astea ar fi, aşa la o primă trecere în revistă, planurile ce ţin de acest blog pentru 2017. Mai am câteva, mai tainice şi asta mai ales pentru că nu ştiu dacă voi fi la înălţimea lor. Oricum, acest articol îl consider "deschis" şi îl voi completa de câte ori voi simţi nevoia. Nu sunt nişte planuri măreţe dar sunt ale mele. Sunt deschis la orice schimb de opinii sau critici constructive şi chiar vă rog să faceţi asta sub formă de comentarii. Sunt interesat în special de rezultatele celor care s-au lansat în întreprinderi similare, dacă vor să împărtăşească din experienţa lor.

Notă: imaginile sunt preluate de pe https://pixabay.com/ro/

10 comentarii :

  1. Așa să faci! Abia aștept să văd blogul cu structura promisă!
    Dacă vei câștiga ceva bani cu blogul, plătește impozit neapărat! Păstrează bonurile de la orice cheltuială pentru calculator și internet și folosește-le pentru reducerea impozitului.
    Sănătate și succes!
    Un an bun, cu tot ce îți dorești!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Blogul cel nou..., mai durează puţin până îl voi face vizibil. :) Mulţumesc pentru sfaturi, aşa voi face

      Ștergere
  2. Iti doresc mult succes in ceea ce ti-ai propus. Mi se pare cam complicat sa fi blogger, asa ca nu aspir la acest titlu :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Apăi, eu chiar nu ştiu dacă sunt. Cred că eşti mai de acolo decât mine! :)

      Ștergere
  3. Iti doresc mult succes si abia astept sa iti vad noul blog. Imi pare rau sa aud ca ai avut probleme de sanatate, dar ma bucur ca s-a rezolvat. Pana la urma daca ai sanatate poti avea orice! La multi ani Radu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc! Din păcate stabilizat nu înseamnă şi vindecat, dar asta-i altă poveste. trebuie să mărturisesc că şi eu de abia aştept să-l văd, dar mai durează! :)

      Ștergere
  4. La multi ani! Va doresc mult succes cu ceea ce v-ati propus si va admir tenacitatea si entuziasmul! Asta ii mentine pe oameni tineri!
    Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc! Întradevăr, tinereţea este o stare de spirit! :)

      Ștergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !