luni, 9 ianuarie 2017

Din peripeţiile tinereţii


Azi am vrut să fac ordine printr-o cutie cu vechituri şi am descoperit poze din perioada liceului, a stagiului militar, a facultăţii, poze pe care le credeam pierdute, un jurnal dar şi câteva scrisori de pe la puţinele prietene avute în acea perioadă. O fotografie, pe care am avut-o şi în paşaport, mi-a adus în memorie o întâmplare mai puţin obişnuită.


Se întâmpla prin anii '90, mai precis prin 1992. Student fiind, locuiam în Regie, în campus, dar petreceam mult timp şi prin Grozăveşti, pe la fetiţe. Mai completam bursa de studii prin Forex-ul incipient făcut cu iranienii din zonă, cei care au ajuns în scurt timp să controleze o parte din piaţa valutară din Bucureşti. Pe vremea aia se putea cumpăra legal valută numai pe baza de paşaport în limita a 500 USD sau echivalent. Paşaportul era unul verde, ceva de genul a ce veţi vedea mai jos, oricum era ceva provizoriu.



Iar în el trona triumfătoare poza mea din acea perioadă:




Nu mai ţin minte de ce îmi lăsasem barbă, probabil ca protest la desele mineriade. Rezultatul a fost că mai toţi iranienii din zonă mă confundau cu unul de-al lor şi mi se adresau în farsi. Se pare că modelul acesta de barbă le impunea şi un soi de respect. Aşa că vrând, nevrând am învăţat un pic de farsi, mai ales că lucrul acesta mă ajuta în negocierile cu ei.

La un moment dat, am condus pe unul din amicii iranieni cu maşina la aeroport. Omul a plecat bine mersi iar eu, în drum spre maşină, m-am trezit invitat "politicos" de doi băieţi cu ochi albaştri să-i însoţesc la sediu. Pe drum nu m-au scos din "domnul doctor" (majoritate iranienilor de atunci erau <studenţi> la medicină şi căutau <profesoare> de limbă română). La sediu, am fost întrebat insistent care sunt legăturile mele din Hezbollah, ce funcţie am şi alte prostii din astea. Nu s-au liniştit până nu m-au recunoscut colegii de grupă, profesorii şi chiar decanul care printre altele mi-a ţinut o lungă morală despre cum ar trebui să arate un student bursier de merit (i-am îndrugat ceva despre libertate, studenţii şi revoluţia şi l-am întrebat cum mă prinde, moment în care mi-a dat de înţeles că trebuie să plec la cursuri). Bineînţeles s-a încercat şi racolarea când m-au dus să-mi recuperez Opelul, dar s-au potolit când au aflat că tatăl meu este ofiţer superior. Mai mult ca sigur că am rămas o lungă perioadă sub grijulia lor supraveghere sau cel puţin aşa mi s-a părut.

Curios, nu am avut probleme nici cu bulgarii sau turcii dar nici cu sârbii în scurta perioadă cât s-a putut trece.

Paşapoartele alea verzi s-au schimbat parcă începând cu 1993.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !