vineri, 13 ianuarie 2017

Cuptoare cu microunde în misiune

Mişcându-se imperceptibil, arunca din când în când câte o privire prin luneta puternică Swiss Army cu care era dotat sniperul silenţios care se sprijinea pe o moviliţă despre care ai fi putut jura că se afla acolo dintotdeauna. Se camuflase cu grijă printre trestiile ce se unduiau alene pe ritmul unui vânticel uşor de primăvară. Aburi uşori ieşeau din pământul reavăn al grindului. Singura şansă de a fi descoperit era să calce cineva din întâmplare pe el. Combinezonul special îl proteja împotriva insectelor şi târâtoarelor de tot felul.


Se instalase acolo încă înainte de a se crăpa de ziuă, atunci când şi cele mai vajnice gărzi cad în picoteala somnului cel dulce. Era ziua cea mare, cea în care avea să afle de-i hărăzită cariera de lunetist ori ba. Avea să afle peste o oră sau două, ori peste o zi, nu putea şti dinainte. Misiunea lui era să aştepte neobservat până apărea ţinta.

Pe drum dăduse peste un cuib de silvie mică ce părea părăsit în grabă.



Salvase, cu gând bun, ouăle rămase întregi, la mustaţă, din faţa unor nevăstuici speriate de arătarea neobişnuită ivită de niciunde.


Din păcate, doar pentru moment. Două s-au pierdut când a trebuit să ocolească un smârc înşelător iar unul s-a spart pe ultima parte a traseului străbătută, din considerente uşor de înţeles, târâş.

Orele treceau chinuitor de încet. Senzaţia de foame îl ardea încet dar sigur. Oricum, nu aceasta era problema ci curiozitatea lui neastâmpărată. Avea în dotare un prototip din gama Cuptoare cu microunde, dezvoltată de coreenii de la Daewoo pentru armată sub deviza "Next-gen Microwave Ovens Are Small Enough To Sling On Your Back". Bineînţeles - Top Secret. În prospectul pe care-l studiase cu o zi înainte, scria că poate găti un ou întreg, visul oricărui producător de profil. Tare nu-i venea a crede.

Fac aici o mică paranteză. Fiind secretizat nu am cum să vă arăt originalul, specificaţiile tehnice sau principiul diferit de funcţionare ori sursa de alimentare nici atât, dar pot să vă spun, din surse de încredere, că arată cam aşa:


Fără a se dezlipi de lunetă îl scoate încet din rucsac şi se pregăteşte de încercare. Care, fără pic de fum, zgomot sau vreo lumină care să-l trădeze, reuşeşte fără probleme. Cu mişcări atente îl pune cu grijă deoparte, să-l ducă drept dovadă.

Apare şi ţinta. Se concentrează şi acţionează. Mai rămâne câteva clipe privind atent ca să poată efectua şi confirmarea (evident, o vor face şi evaluatorii) după care se pregăteşte de retragere atent să nu lase nici o urmă. Cu stupoare observă că oul a dispărut.

***

După primul şoc provocat de apariţia neaşteptată a omului, nevăstuicile s-au retras speriate. Şi-au revenit repede şi au început să-l urmărească pe terenul familiar pe cel care avusese neruşinarea să le deranjeze în propriul fief. Au recuperat ouăle pierdute, au lipăit rămăşiţele celui spart şi acum îl urmăreau cu interes stând la pândă. Au sesizat momentul de concentrare al lunetistului şi au acţionat instantaneu şi nevăzute, recuperând prada ce le aparţinea de drept. Credeau că nu le văzuse nimeni, n-aveau de unde să ştie de ochii electronici care urmăreau misiunea.

Articol ficţiune scris la provocarea "CUM AR TREBUI SĂ FIE ELECTROCASNICELE VIITORULUI?", lansată de Blogal Initiative şi Demax.


Imaginile aparţin, în ordine: http://www.natura-salbatica.ro/, http://www.sosdelta.ro/ şi http://www.wayvtech.com/.

20 de comentarii :

  1. Ce aventură, să mă anunți când apare acest cuptor cu microunde nemaipomemit. :)
    Un articol creativ, îmi place. Am citit cartea fondatorului Dewoo și cred că oamenii ăștia chiar ar putea dezvolta un astfel de cuptor inovator.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ţi-a plăcut articolul. Sper să o rezolve! :)

      Ștergere
  2. Îmi place stilul articolului, cuptorul cu microunde cu atât mai mult! Succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că îţi place şi stilul şi cuptorul imaginat!
      La fel şi ţie!

      Ștergere
  3. Interesant cuptorul imaginat de tine. Cred ca ar trebui sa dezvolti aceasta poveste. E captivanta... ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din câte ştiu, se lucrează intens la asemenea cuptoare, există chiar şi prototipuri. E doar o chestiune de timp pentru o sursă de alimentare fiabilă. Oricum principiul de funcţionare este "un pic" schimbat. Mă bucur că te-a captivat povestioara. :)

      Ștergere
  4. Multă lume ar fi interesată de astfel de gadgeturi.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi-am adus aminte de copilarie, cand tataie la cosit a gasit un cuib de prepelita. I-a lasat un palc destul de mare ca sa aiba unde sa se ascunda si sa isi cloceasca ouale. Din pacate cand am venit la strans fanul, ouale erau abandonate. 2 sparte si 1 intreg. Oul acela l-am luat ca suvenir. I-am facut un cuib si l-am pus la fereastra. A ramas intact ani intregi pana cand o gaina obraznica a intrat pe veranda si din incercarea de a iesi pe fereastra inchisa mi-a dat jos cuibul si oul distrugandu-le...

    RăspundețiȘtergere
  6. In cuptoarele cu microunde normale din cate stiu nu poti sa faci oua ,chiar mi-a atras atentia chestia asta , chiar vreau sa vad cum functioneza :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe principiul actual de funcţionare nu se pot găti ouă întregi (în coajă).

      Ștergere
  7. ...da, am ramas cu gura cascata. Ce sa mai zic? Radu, tu ar trebui sa scrii aceste povesti nu doar in advertoriale, aici nu stiu la ce sa fiu atenta ..la ideea ca ouale viitorului se vor praji in cuptorul viitorului sau la bogata ta imaginatie. Excelent!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc! De asta te rugasem să arunci o privire.
      Totuşi nu-i numai imaginaţie. O întâmplare asemănătoare s-a întâmplat, undeva, cândva.

      Ștergere
    2. ...ehehe, mi-a „picat” mult mai bine acum...

      Ștergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !