miercuri, 16 noiembrie 2016

Îmi plac pantofii tăi!

Eşti bărbat şi ai auzit expresia asta, spusă la modul serios, venind din gura unei femei? Ei, atunci să ştii că ai urcat cu multe trepte în ochii ei. Asta pentru că doamnele evaluează un bărbat începând cu pantofii. Aşa se spune şi tind să cred că există ceva mai mult decât un sâmbure de adevăr în povestea asta. Nu vreau să-mi imaginez ce se întâmplă când se evaluează între ele.

Eram foarte mândru de mine. Reuşisem să fac cea de a doisprezecea vânzare într-un domeniu în care puţini se pot lăuda cu aşa ceva. Nu a fost deloc uşor, îmi transpirase până şi cravata şi nu-mi doream decât să fac un duş şi să beau o bere. Deschid uşa de la intrarea locuinţei şi dau să închid numărul de serviciu (telefon dual sim). Nu apuc să-mi duc gestul până la capăt aşa că recepţionez apelul şefului. Care-mi comunică sec, că fix într-o oră trebuie să mă prezint la sediu duşat, bărbierit şi pus la patru ace pentru că suntem convocaţi la Bucureşti, soseşte vicepreşedintele american al companiei. Nu tu felicitări, o vorbă bună sau mai ştiu eu ce. Oftez adânc şi trec la fapte. Noroc că am făcut armata şi ştiu să mă mişc repede. Ajută şi faptul că am mai tot timpul patru ţinute complete în şifonier. Aleg una mai lejeră, gen smart casual. Cel puţin aşa mi s-a spus de către alţii. Eu fiind profan în ale modei mă îmbrac mai mult instinctual.


Iată-mă ajuns la încălţăminte. Aici am o oarecare dilemă. Să-i iau tot pe cei de care abia mă descălţasem? Hmmm..., parcă totuşi i-aş lăsa să se odihnească, că prea au tras săracii. Mai bine probez perechea cea nouă care a venit ieri prin curier. Cu emoţiile unui copil aflat sub pomul de Crăciun, desfac cutia şi îi privesc în toată splendoarea lor.


O pereche de pantofi Timberland. Iubesc această marcă. În materie de încălţăminte este tot ce îşi poate dori un bărbat, aşa ca mine. Sunt comozi, sunt impermeabili, sunt incredibili de rezistenţi şi extrem de versatili. Atât marca (sub acest nume) cât şi eu avem peste 40 de ani. Sunt o companie preocupată de ecologie de unde şi copăcelul de pe emblemă. Apropo, angajaţii companiei au plantat milioane de copăcei în întreaga lume.


Se asortează bine cu albastrul ţinutei, îi probez, îmi schimb cureaua cu una maro, procedez la fel cu ceasul şi sunt gata.

Cu un minut mai devreme de ora stabilită ajung la sediu. Doi dintre colegi, convocaţi şi ei, mă privesc critic îmbrăcaţi în ţinute clasice de birou (costum şi cravată negre, pantofi negri, cămaşă albă) iar şeful mai să facă atac de apoplexie când mă vede fără cravată. Numai secretara îmi şopteşte conspirativ, în timp ce-mi scutură o scamă imaginară de pe rever: Îmi plac pantofii tăi!

La Bucureşti mergem cinci persoane. Şefu', eu, cei doi colegi şi secretara (responsabilă cu pozele şi filmarea evenimentului). Tot drumul am parte de ironii din partea colegilor referitoare la felul în care mă îmbrac şi de promisiunea şefului de a opri la primul magazin de cravate pentru a mă aduce pe drumul cel bun. Evident, insinuează că mi-o va scădea din salariu. Doar secretara nu participă, zâmbind îngăduitor. Din fericire şefu' se ia cu traficul din Bucureşti şi uită de cravată.

În schimb mă piteşte undeva în fundul sălii, cică să nu-l fac de ruşine. Spre surprinderea majorităţii, vicepreşedintele este o doamnă de vreo 35 de ani, care insistă să ne înmâneze personal diplomele şi să ne prindă insignele din argint masiv. În sfârşit sunt strigat şi eu. În timp ce mă apropii, doamna respectivă spune ceva iar şefu' aproape se îneacă cu traducerea care sună aşa: În sfârşit, o pată de culoare! Şi rămâne mut când, apropiindu-se de mine ca să-mi prindă insigna, îmi spune: I like your shoes! În final am fost şi singurul din divizia mea care am fost invitat să iau masa cu staff-ul companiei, onoare pe care a trebuit să o refuz pentru că trebuia să plecăm acasă, la Constanţa.

Pe drumul de întoarcere am încercat să rezist interogatoriului încrucişat care încerca să mă facă să divulg de unde îmi fac cumpărăturile pentru garderoba mea. Într-un târziu a intervenit secretara.
- Hai măi Radu, spune-le. Uite, dă fiecare câte o bere! Eu ştiu oricum!
- De unde? M-ai spionat?
- Aiurea! Uiţi că acum câteva zile m-ai pus să fac o comandă pentru pantofi de la answear.ro? Aş spune că sunt chiar aceştia pe care-i porţi şi nu cred că mă-nşel! Apropo, soţul meu îţi mulţumeşte pentru pont.
Şi uite aşa furnizorul meu a fost deconspirat iar berea am plătit-o nemţeşte.



Note:
- logo Timberland are drept sursă https://en.wikipedia.org/wiki/File:Timberland.svg iar restul imaginilor aparţin site-ului http://answear.ro/
- articol scris pentru proba numărul 18, "Lift Me Up", la competiţia Superblog 2016.

12 comentarii :

  1. Cred ca era invidios seful tau :). Dar poate va profita si el de pontul cu Answear-ul!

    RăspundețiȘtergere
  2. Faini pantofi! Si dupa talpa se vede ca sunt comozi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pantofii par extrem de comozi, imi place si tinuta tipului din imagine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pantofii sunt foarte faini! Ţinuta şi mie îmi place, de aceea am dat-o exemplu! :)

      Ștergere
  4. Sotul meu este foarte pretentios cand vine vorba de pantofi. Este mai pretentios ca mine. Iar criticul numarul 1 sun eu. Si la job e un norocos. E inconjurat predominant de doamne. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce kitrăăă :) Nici o amărâtă de bere nu a dat? Ntz, ntz!

    RăspundețiȘtergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !