joi, 24 noiembrie 2016

24 NOIEMBRIE ÎN DATE ISTORICE

Evenimente legate de români şi România

Ce s-au întâmplat în data de 24 noiembrie, de-a lungul anilor.
  • 1473 - Ştefan cel Mare cucereşte Cetatea Dâmboviţei (Bucureştilor)
  • 1796 - S-a născut, la Mediaş, învăţătorul sas Stephan Ludwig Roth, participant la Revoluţia de la 1848 din Transilvania. Pentru activitatea sa revoluţionară a fost condamnat la moarte şi executat
  • 1816 - S-a născut pictorul Barbu Iscovescu, revoluţionar paşoptist; a realizat portrete de domnitori români: Mihai Viteazul, Matei Basarab, Avram Iancu
  • 1843 - Mihail Kogălniceanu a rostit "Cuvântul de deschidere al celui dintâi curs de istorie naţională", la Academia Mihăileană din Iaşi
  • 1879 - Italia a recunoscut independenţa României. S-au stabilit relaţiile diplomatice dintre cele două state
  • 1920 - A încetat din viaţă poetul Alexandru Macedonski, reprezentant al simbolismului românesc; a întemeiat şi condus cenaclul şi revista literară "Literatorul"
  • 1927 - A încetat din viaţă Ion I. C. Brătianu, om politic, fost prim-ministru, cel de numele căruia se leagă Unirea cea Mare (1918), Constituţia României (1923), introducerea votului universal, reforma agrară. Din 1909, până la moarte, a fost preşedinte al PNL
  • 1989 - Nicolae Ceauşescu este reales la Congresul PCR în funcţia de secretar general
Dacă mai ştiţi şi alte evenimente care ar trebui menţionate şi mi-au scăpat vă rog să mă trageţi de mânecă, să le adăugăm.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !