sâmbătă, 22 octombrie 2016

Şi pantofii mai povestesc câteodată

Moţăiam alene în ritmul ploii de toamnă târzie ce-şi făcea auzită prezenţa prin zgomotul monoton ce venea de pe acoperiş. Din locul înalt, uscat şi aerist, unde eram cuibărit, îl vedeam îmbrăcat în ţinuta de birou, ceea ce însemna că puteam să savurez în continuare efectele spa-ului de aseară (masaj cu Nano Tech High Protection urmat de o împachetare cu pastă Waterstop). Era vizibil în întârziere pentru că îşi consulta des ceasul. Se aude soneria de la intrare, un mormăit care părea să spună "în sfârşit" şi deschiderea uşii.

- Bună dimineaţa! V-au sosit cele două colete de la Answear! - spune curierul încercând să pară cunoscător.
- Dimineaţă o fi la tine, eu am întârziat deja! - în timp ce semnează de primire.

Hmmm, îmi sună familiar numele. Cum altfel, doar de acolo am venit şi eu. Ce-o fi în pachete? Sper că nu o altă pereche de încălţăminte sport, căci aşa pare. Nu îmi vine să cred, oare deja vrea să mă înlocuiască? Doar arăt încă foarte bine, ce-i drept şi datorită grijii lui! Şi nici nu m-am demodat, am văzut eu în revistele alea pe care le lasă aparent neglijent, în hol. Îşi mai acordă câteva clipe să deschidă cutia cea mare ca să arunce o privire. Trag şi eu, rapid, cu ochiul. Uff, m-am liniştit! E doar o pereche de pantofi sport Timberland (adică cu totul şi cu totul altceva), din piele, de-o culoare care se asortează cu toamna.


A plecat în grabă lăsând cutia întredeschisă. După ce se stinge ecoul uşii închise-n grabă, se aude şoptit:
- Hei, hei! Mai e cineva pe aici?
- Da, eu! Dar vorbeşte normal, nu mai e nimeni.
- Tu fiind cine? Că de aici de jos nu-ţi văd decât tălpile.
- Ai şi tu dreptate... Chiar lângă tine este o revistă cu poza mea!


- Aha, perechea de tenişi Converse! Deci suntem un fel de rude mai îndepărtate. Dacă tot suntem în familie, spune-mi cum este el? Cum merge, cum se îmbracă? Are grijă de noi? Că m-a orbit lumina şi nu l-am putut vedea bine.
- Dacă are grijă de noi? Pot să pun pariu, cutia lângă care ai călătorit e plină cu ustensile şi creme de îngrijire pentru noi. Mă rog, mai mult pentru mine! Cum se îmbracă? Păi aşteaptă numai să vezi ce haine sport are în garderobă. Cum merge? Este uşor de dedus, doar îmi vezi talpa. Nu este tocită aproape deloc. Nu mai este la prima tinereţe dar şi-a păstrat mersul de pisică. Cel puţin când mă poartă, nu-l simte nimeni. De călcat, calcă strâmb numai când vine vorba de fetiţe, aşa cum le-alintă el pe doamne. Ce fel de om este? Nu mai bine îţi spun o povestioară şi tragi singur concluziile? Că timp avem destul.
- Ooo, desigur. Ador poveştile!
- Bineee... atunci taci şi-ascultă!

*

Era o zi plăcută de toamnă, undeva pe la mijlocul lui septembrie. Se plimba încetişor prin parc, singur cu gândurile lui. Pe aleea alăturată, trece o "fetiţă" de vreo 30-35 de ani, cu o caniche în lesă. Cu părul ca abanosul şi ochii azurii ar fi fost imposibil să nu-i trezească interesul. Mai ales că nu purta verighetă pe mână, te asigur că e foarte atent la asemenea detalii. A urmărit-o cu privirea preţ de câteva secunde, remarcând cât de bine cădeau pe ea pantalonii sport pe care-i purta.


În minte i-a tâşnit atunci planul. În apropiere a văzut un domn în vârstă cu o lesă liberă în mână (îi dăduse drumul câinelui în locul special amenajat). L-a rugat, l-a implorat şi până la urmă l-a convins să i-o vândă, în preţul tranzacţiei întrând şi promisiunea bătrânelului de a nu scoate o vorbă în următoarea jumătate de oră. În apropiere de ea a început să strige pe un ton sfâşietor: Hector, Hectooor! - părând atât de afectat, de ziceai că a rămas singur pe lume. Ea se apropie intrigată şi îl întreabă dacă şi-a pierdut cumva câinele. Părând pierdut îi răspunde că da, descrie câinele şefului pe care la nevoie îl putea împrumuta, o roagă să se uite după el şi-i dă o carte de vizită rugând-o să-l sune dacă îl vede. Ea face câţiva paşi după care se întoarce, îi dă şi ea o carte de vizită spunându-i s-o sune dacă îl găseşte, că altfel n-are linişte până nu află că totul este în regulă cu Hector. Nu ştiu de unde îi vin ideile astea, a citit prea mult ori a văzut nenumărate filme.

A doua zi pe la 10 (era sîmbătă), când se părea că lesa nu a fost chiar cea mai bună investiţie şi se pregătea pentru planul B, în timp ce îşi pregătea cafeaua, a sunat telefonul. Era ea, să întrebe de Hector! Nu ştiu ce au stabilit, cert este că a plecat aproape imediat după ce s-a aranjat şi nu s-a mai întors decât luni dimineaţă să se schimbe pentru birou.

*

- Ei, ce spui?
- Cred că o s-o ducem bine aici! Şi sper că vom întâlni o mulţime de adidaşi de damă de la Answear! Ştii tu, persoanele care se plac au de obicei gusturi comune!

#answear

Note:
- poveste scrisă pentru proba 8, "Ce poveşti ar spune pantofii sport?" la competiţia Superblog 2016
- imaginile aparţin site-ului answear.ro

4 comentarii :

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !