marți, 25 octombrie 2016

Auditul energetic, obligaţie sau necesitate?

În sfârşit s-au terminat toate formalităţile. Un şir de evenimente, aparent fără nici o legătură între ele (o poveste stufoasă dar savuroasă, despre care voi scrie în alt articol), m-au adus în posesia unei case din Eforie Sud. Ceea ce se potrivea bine cu rolul de bunic pe care mă pregăteam să-l joc, într-un viitor nu prea îndepărtat. În plus, puteam să încep un proiect de suflet mai vechi, acela de a aduce o casă veche la statutul de casă pasivă, poate chiar la cel de casă activă. Oricine are dreptul să viseze!

Aşa că iată-mă în drum spre locaţie. E prima dată când mă duc singur. Vreau să schiţez un plan de acţiune, fără interferenţe exterioare. Bineînţeles că ele vor exista mai târziu, dar azi vreau să-mi las visele să zburde-n voie. Odată ajuns, fac o poză. Întotdeauna este bine să ştii de unde ai plecat.

Sursa

Este construită în 1937, arhitectură veche, are ceva mai puţin de 200 mp. Acum este complet goală şi pot să îmi fac o imagine mai apropiată de realitate. Sobele sunt frumoase, cred că le voi păstra, cel puţin câteva, doar ca elemente decorative. Mă îngrijorează ferestrele. Chiar dacă sunt tip termopan nu par de calitate, ori izolarea lor a fost făcută necorespunzător pentru că se văd urme de condens şi mucegai pe lângă ele. În mod sigur voi avea de lucru la acoperiş şi poate şi la podea. Îmi fac notiţe cu tot ce mă interesează şi mă întorc acasă, la Constanţa.


Enermed Impex SRL
www.avizez.ro


Primul pas logic este să comand un audit energetic. Tocmai pentru că am urmat o facultate cu profil tehnic, ştiu că întotdeauna este bine să foloseşti specialişti care folosesc standarde europene specifice. În plus, auditul este obligatoriu în cazul modernizării clădirii (primăria îl cere) şi va avea un cuvânt hotărâtor în relaţia cu banca de la care voi lua creditul pentru reabilitarea casei. Aceşti specialişti îmi vor face recomandări preţioase legate de izolaţia casei, de tâmplărie, referitor la alegerea pompei de căldură pentru răcire/încălzire (am studiat intens climatul local), a panourilor solare pentru apa caldă menajeră, eventual a celor fotovoltaice pentru energie electrică (deşi eu înclin spre o mini-eoliană, dacă ar fi posibil) şi neapărat un sistem de ventilare cu recuperator de căldură. În această etapă se obţine şi aşa numitul certificat energetic (document obligatoriu, cu caracter informativ şi care indică performanţa energetică a clădirii, valabil timp de 10 ani). Atenţie, auditul şi certificatul energetic nu sunt acelaşi lucru, certificatul se poate obţine şi independent.



Pentru toate acestea voi apela la cei care mi-au făcut certificatul energetic ieftin şi rapid la apartamentul din Constanţa în care locuiesc, mai ales că am văzut scris roşu pe alb, "Vă oferim GRATUIT termoviziunea construcţiei în cazul în care realizaţi cu noi certificatul energetic! Astfel puteţi cunoaşte care sunt problemele existente din anvelopa clădirii dvs.". Asta, pentru zona Constanţa, cea care mă interesează. Este tare bine, suntem în pragul anotimpului rece şi cu termoviziunea clădirii voi putea afla informaţii suplimentare, cum ar fi: existenţa punţilor termice, zonele cu pierderi de căldură sau cu infiltraţii de aer excesive, locurile unde este probabilă apariţia condensului şi mucegaiului dar şi eventualele conducte înfundate. Astfel, pot remedia mai uşor toate aceste probleme. Pentru exemplificare iată două imagini unde s-a folosit termografie pentru clădiri:



Cred că este evident care clădire este reabilitată şi care nu.

După ce am toate recomandările şi informaţiile la îndemână, trec la documentare. Mă informez temeinic (preţuri, calitate, randamente, montaje, servicii, costuri adiţionale) şi eventual semnez precontracte. Mă interesez de posibilele ajutoare pe care le pot obţine din partea statului. După care merg la bancă, iau creditul şi demarez reabilitarea casei, undeva în primăvară.

Trebuie să planific totul iar treaba să meargă şnur pentru că vreau să fie gata până la începutul verii când încep să-şi aducă aminte de mine toate rudele şi amicii. Şi nu sunt puţine de făcut. De la montarea noii tâmplării exterioare (nu strică să puneţi o întrebare la producători despre cum se face, de obicei sunt amabili şi răspund), la izolarea pardoselii şi a plafonului, la anvelopare cu polistiren de cea mai bună calitate de 30 cm, totul trebuie să se desfăşoare în ritm de metronom. Referitor la ce vă spuneam despre producători, iată un exemplu de la Ceresit: 


Sursa imaginilor, ce înseamnă punte termică şi cum se izolează, găsiţi aici.

La pompa de căldură, cel mai sigur sistem este cel cu colectare pe orizontală cu vaporizare directă. Am destulă suprafaţă liberă în curte ca să pot îngropa tuburile din cupru, izolat anticorosiv, la o adâncime de 1,4 m. Astfel voi scăpa de forajul până la pânza freatică dar şi de toate celelalte griji legate de folosirea apei.
Cred că îi voi mări eficienţa dacă folosesc sisteme de încălzire prin pereţi, pardoseală sau combinate. Iar răcirea, prin plafon. Pentru orice eventualitate voi dota casa şi cu o centrală termică în condensare.

Pentru panourile solare şi cele fotovoltaice am o mie de întrebări! Pentru curentul electric poate e mai bine să folosesc o instalaţie eoliană sau un sistem hibrid? Evident, trebuie să mă consult cu specialiştii.

Sursa


Dar pentru iluminatul cu tehnologia led, folosirea electrocasnicelor din clasa A+, folosirea programatoarelor şi zonarea casei, care sunt metode simple şi relativ ieftine pentru reducerea consumurilor, îmi pot asuma răspunderea. La fel şi pentru alegerea tâmplăriei (cu rezistenţa termică de 1,2 m2 K/W). Oricum, orice aş alege, tot la începutul verii trebuie să fie gata toate.

Sper din tot sufletul să reuşesc să le fac în timp util şi să-mi împlinesc visul din care am împărtăşit aici crâmpeie. Iar dacă aveţi sfaturi sau soluţii mai bune, astfel încât să mă duc cu cheltuielile de întreţinere sub 200 de euro pe an, să ştiţi că le primesc cu mare plăcere.

#certificatenergetic #auditenergetic

Note:
- Articol scris pentru proba numărul 9, "Casă veche, caut performanţă energetică nouă!", în competiţia Superblog 2016
- Imaginile cărora nu le este specificată sursa aparţin site-ului www.avizez.ro iar citatul scris cu roşu lui www.avizez.com

10 comentarii :

  1. Anul care vine ne vom apuca de renovat casa de la tara. Bineinteles ca reabilitarea va fi facuta astfel incat sa consume cat mai putina energie. Chiar m-ar interesa un audit energetic.

    RăspundețiȘtergere
  2. Şi uite aşa mai învăţam câte ceva!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi trebuie, că din 2020 nu se mai poate construi altfel. :)

      Ștergere
  3. In Eforie e bine ca nu ajunge cutremurul... La Bucuresti dispar cu totul astea vechi. :)))

    RăspundețiȘtergere
  4. Wow cate trebuie sa stii ca sa-ti reabilitezi casa!

    RăspundețiȘtergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !