miercuri, 5 octombrie 2016

Praemonitus, praemunitus!

În traducere liberă: Prevenit înseamnă pregătit. Nu vă speriaţi nu sunt un erudit, cea mai mare notă a mea la latină  a fost 7 şi asta pentru că mă simpatiza profesoara. Am cules expresia din "Odiseea căpitanului Blood", o carte de aventuri cu piraţi, iar traducerea am luat-o din nota de subsol. Asta pentru că am crezut că este un titlu potrivit pentru ceea ce vă voi povesti.


Preambul 


La sfârşitul lui septembrie anul curent a avut loc întâlnirea de 30 de ani de la terminarea liceului (prima  care s-a ţinut, deoarece la cea de 20 de ani nu am reuşit să ne strângem), anunţată din primăvară prin intermediul grupului dedicat de pe facebook. Pe la începutul lunii august unul din colegii noştri, ajuns (pe merit zic eu) pe o poziţie onorantă în administraţia publică locală, a anunţat că se va ocupa de alegerea locaţiei şi organizarea evenimentului, noi restul, urmând să confirmăm participarea în momentul primirii invitaţiei. Probabil că toţi am fost de acord că e cea mai bună opţiune. Cum fosta clasă e răspândită pe tot mapamondul sau, mai rău, prin ţară, s-a hotărât ca localitatea de desfăşurare să fie Bucureştiul. Când totul părea bătut în cuie s-a produs imprevizibilul, au sosit invitaţiile în format electronic. Pe care scria mic dar citeţ: Dress Code - Black Tie. Şi asta cu doar o săptămână înainte de data stabilită.

Evaluarea situaţiei


Prima dată, în lumina a ceea ce ţineam minte despre colegii mei, am fost ferm convins că referirea la acel cod este doar o glumă. Aşa că mi-am pregătit o ţinută lejeră de cocktail şi asta ca o maximă concesie, deoarece toată viaţa am fost o fire rebelă care nu a pus mare preţ pe etichetă. Totuşi, urmărind discuţiile din grup, în următoarele 36 de ore mi-am reconsiderat poziţia. Toată lumea trata cu seriozitate acest subiect, ba mai mult, miroseam că se încinge o adevărată competiţie în domeniu. Vrând, nevrând am început să fac săpături pe internet căci doar asta îmi mai permitea timpul. Aşa am aflat despre codul Black Tie masculin că trebuie să respecte următoarele reguli:

- Cămăşi albe cu guler rândunică spune codul dar, în unele cazuri mai puţin formale, sunt permise şi cămăşi elegante de diverse culori.
- Smochingul trebuie să fie din lână (de regulă), cu revere din satin sau mătase dar dacă temperaturile sunt ridicate se poate purta un sacou alb sau de o culoare apropiată (nu era cazul conform prognozei meteo).
- Pantaloni fără găici şi vestă dacă vrem să fie ca la carte.
- Neapărat pantofi eleganţi, ideal pantofi negri model Oxford.
- Să nu uităm de papion (piesa de rezistenţă), batistă şi de butoni.

Sursa

Mai mult din curiozitate mi-am trecut din nou în revistă garderoba. Culmea, spre totala mea surprindere, chiar aş fi reuşit să pun cap la cap o ţinută dacă nu aş fi slăbit mai mult de 15 kg în ultimii ani. La un moment dat m-am gândit să apelez la un croitor bun să-mi ajusteze hainele dar am abandonat repede ideea. Deja eram în criză de timp, iar în oraşul de pe malul mării în care eram mutat de curând, nu găseam nimic pe placul meu sau nu ştiam unde să caut. Eram pe punctul de a abandona, de a inventa o scuză pentru neparticipare. Dar...

Pasul înainte (spanacul lui Popeye)


Mi-a ajuns la urechi (tehnic vorbind sub ochi, pe monitor, sub forma unui printscreen al unui mesaj privat, însoţit de toate chicotelile pe care le pot reprezenta emoticoanele) o bârfă. Cum că prietena mea din ultima perioadă a liceului ar fi spus (redau textual):

"Pun pariu că Radu va veni în blugi, de firmă (hai, treacă de la mine), cu pantofi sport, sacou şi cămaşă în carouri descheiată la doi nasturi. Băieţaşul ăla nu se va maturiza niciodată. Va rămâne un veşnic adolescent infatuat." 

Recunosc, n-am fost cel mai fidel prieten pe care-l putea avea şi nici nu am făcut toate eforturile să susţin relaţia, dar chiar aşa??? Şi după atâta timp? În fine, mi-am adus aminte una din legile lui Murphy (cred), care spune "Nu crede-n minuni, bazează-te pe ele!" şi...

Minunea


A apărut sub forma  unui zân sau unei zâne, în următoarea ţinută unisex:

Mi-a spus blând dar ferm: Bazează-te pe mine! Tu pleacă doar...

Revanşa


Fix la ora 14 fără un sfert sunt la recepţia hotelului. Îmi declin identitatea iar recepţionerul mă informează că tot ce am comandat se află în cameră. Despachetez şi intru la duş. Îmi trag sufletul, cercetez atent cele două ţinute ce mă aşteptau pe umeraşe în dulapuri şi mă declar mulţumit. De ce două? Aşteptaţi numai un pic.



















Ţinutele din imaginile de mai sus nu mă înfăţişează pe mine şi sunt doar cu titlul de exemplificare ( nu apar în nici o imagine doar vedeţi că lipseşte papionul, eram sub acoperire, asta că tot s-a vorbit pe grup de 007 în contextul ţinutei).

V-am spus să mai aşteptaţi un pic? Ei bine, este vorba de un mic clenci în legătură cu orele până la care se desfăşoară evenimentul. Cum pe invitaţie scria ca oră de începere ora 17, la şi 10 îmi fac apariţia îmbrăcat în ţinuta sport, de cocktail lejer (cea cu blugi de firmă şi sacou). Îmi salut vechii colegi, cei care coborâseră, iau ceva de la bar şi discutăm nimicuri. 15 minute mai târziu îşi face apariţia şi ea, fosta prietenă, acum realizatoare de emisiuni (aproape responsabile, ca să nu fiu răutăcios) la o televiziune locală, care îmi răspunde rece la salut aruncând o privire triumfătoare undeva dincolo de mine. Speram să vină într-o rochie insipidă, dar n-am eu norocul ăsta. A avut profesori buni în tot acest timp. Poartă o rochie elegantă, o rochie neagră mai exact, spre dezamăgirea mea.  Şi pantofi cu toc.

O las să-şi savureze mica victorie după care mă strecor în cameră şi revin la 18 şi 5 în ţinuta neagră. Apar zâmbete amuzate pe buzele celor care ştiau de pariu, iar în ochii ei o oarecare mirare. Nu o să vă plictisesc cu petrecerea, probabil cu toţii aţi participat la ceva asemănător. În preajmă de ora 22 repet figura, numai că de data asta revin în ţinuta albastră (midnight blue). Amuzamentul se schimbă într-o uşoară invidie (de genul, oare de ce nu m-oi fi gândit şi eu la asta?). Iar ochii ei capătă o uşoară expresie de înţelegere.

Se apropie ora 24. Simt că ar dori să o invit la dans (până atunci ne evitasem mai ceva ca diplomaţii a două ţări aflate-n război). În timp ce ne legănăm pe muzica unui vals lent, în colţul gurii îi joacă un zâmbet şăgalnic. Simt că mă calcă uşor pe picior în timp ce... 

Ce-a urmat? Vă las să ghiciţi. 
Sau, dacă v-a plăcut, poate urmează o continuare într-un viitor articol.

Ca şi fapt divers, pe 5 octombrie 1962, Dr. No, primul film din seria James Bond, are premiera în Marea Britanie. În distribuţie Sean Connery şi „Bond-Girl“, Ursula Andress. A fost începutul unei serii de filme cu o mare contribuţie în popularizarea codului vestimentar Black Tie.

Note: 
Povestea este scrisă pentru competiţia de creativitate Superblog 2016, proba numărul 1.
Orice asemănare cu personaje reale nu este deloc întâmplătoare.
Imaginile care nu au menţionată sursa aparţin site-ului answear.ro

11 comentarii :

  1. Ei, și uite cum nu m-am plictisit eu în descoperirea articolelor vestimentare. Frumos..le-ai desfășurat în acțiuni precise, cu antren și bun gust, cu definiții drăguțe în stil propriu pe care il remarc ...cu bucurie! Succes, Radu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Adevarul e ca nici nu credeam ca esti tu! Iti lipsea mustata?:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acu nu trebuie să mă dai de gol. Ţi-am spus doar că eram sub acoperire. :)

      Ștergere
  3. Să vii tot așa îmbrăcat la Gala!Sigur se va lăsă cu priviri invidioase, atât pentru premiu, dar mai ales pentru ținută!Succes!

    RăspundețiȘtergere
  4. Deci daca nu vii asa ferches la gala, nu ai facut nimic! Foarte bine documentat, bravo!

    RăspundețiȘtergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !