luni, 3 octombrie 2016

Aţi auzit de STONA?

Ei bine, nici eu! Dar asta doar până de curând, când şi-au lansat noul magazin online STONA.RO, fapt despre care cred că ar fi util să audă cât mai multă lume. Vă spun imediat de ce.



"Stona este divizia de retail a Algabeth Stone Group, o companie ce comercializează piatră naturală, deţinând 6 cariere în întreaga lume şi peste 15 cariere în cooperare exclusivă, cu export în peste 80 de ţări. Cu cel mai mare stoc de piatră naturală disponibil în România, depozitul Stona vine în întâmpinarea cerinţelor pieţei cu 300.000 mp din peste 500 de modele de piatră naturală, cum ar fi: 120 modele marmură, 230 modele granit, 20 modele travertin, 20 modele de calcar şi 15 modele de onix." după cum ne informează chiar ei.

Cu această ocazie dar şi ca să ne cunoaştem mai bine unii cu alţii, ne adresează tuturor o invitaţie şi în particular bloggerilor o provocare, una mai frumoasă ca alta. Să vedem despre ce este vorba!

Invitaţia 


Astfel, sunteţi (suntem) aşteptaţi în zilele de 13,14 şi 15 octombrie la sediul situat în apropiere de Ploieşti la evenimentul Zilele porţilor deschise unde se va vizita fabrica, locul unde piatra naturală este prelucrată, dar şi depozitul cu cel mai mare stoc de piatră naturală disponibil în România. În plus, vineri 14 octombrie, poate fi ascultat Lorand Soares Szasz, unul dintre cei mai apreciaţi traineri, speakeri şi antreprenori români la ora actuală. Mai multe informaţii şi confirmarea participării pe linkul de mai sus.

Provocarea (blogosferică) 


"Te provocăm să scrii un articol pe blogul tău în care să ne spui cum îţi place să-ţi petreci timpul atunci când eşti acasă"

Trebuie să recunosc, demult aşteptam un pretext pentru a face aşa ceva. Nici că putea pica mai bine.

Acum să nu vă aşteptaţi să scriu despre tot ce îmi place să fac acasă. Nu de alta, dar sunt timid. Mă voi referi doar la un aspect. Îmi place să gătesc, mă relaxează. Nu cantităţi, dăunează siluetei, atât a celei personale dar şi a celor ce-mi calcă pragul, fără spectatori (v-am spus că sunt timid). Iubesc ingredientele naturale şi reţetele tradiţionale dar nu fug nici de bucătăria internaţională atunci când mă trage de mânecă. Mă consider un alchimist al condimentelor şi ca atare experimentez mult. Reuşesc gusturi ce dau senzaţii tulburătoare dar şi eşecuri usturătoare (hai să nu fim exageraţi, picante). Colecţionez şi folosesc ustensile de gătit care ar stârni invidia unui chef cu 3 stele Michelin.

Singurul of în această pasiune sau activitate, cum vreţi s-o numiţi, este bucătăria. Datorită construcţiei apartamentului şi a mărimii ei nu pot să o amenajez şi să o utilez aşa cum mi-aş dori. Idealul meu de bucătărie arată cam aşa:


Spaţiul să fie generos, suprafeţele de lucru din marmură iar utilarea completă şi bine gândită. Un vis realizabil, pentru care mă străduiesc, dar de ce să mint, dacă atunci când am făcut cafeaua dimineaţă, ar fi fost aievea, probabil acum aş găti în loc să scriu acest articol.

Poate vă întrebaţi motivul pentru care preferinţa mea se îndreaptă spre marmură. Păi răspunsul e simplu. Caracteristicile estetice, de durabilitate, de funcţionabilitate, de igienă şi întreţinere se îmbină fericit în acestă piatră naturală, cunoscută şi folosită de când omul a învăţat să construiască. Şi ca să fiu concis, fericirea este unul din ingredientele necesare în orice bucătărie. Bine, acum nu zic nu nici unui pahar de vin bun şi vechi în timp ce gătesc sau la masă.

Eu am dat curs atât invitaţiei cât şi provocării. Voi ce aveţi de gând?


#stona.ro = #piatrănaturală

8 comentarii :

  1. Sincer chiar pare interesant, daca gasesc pe cineva ca sa stea cu baietelul meu cred ca o sa vin si eu

    RăspundețiȘtergere
  2. Acu sa fim seriosi,dar cine nu si-ar dori bucataria asta? Sa-mi cumpar casa pentru asa bucatarie si ma abonez la ei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ţi s-a părut că am scris neserios? :)

      Sau n-am voie să visez?

      Ștergere
  3. Vulpea cand nu ajunge la struguri zice ca sunt acrii. :D Cam mare bucataria, as pastra dotarile dar as face prea multi km. dintr-un loc inr-altul si eu sunt mai sedentara ca sa nu zic lenesa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vorbind la modul serios, o bucătărie aerisită ajută mult (cel puţin în cazul meu).

      Ștergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !