vineri, 30 septembrie 2016

Pe lângă focuri din munţi

Provocare să fie? Poveste să fie?
Prea bine nici eu nu ştiu. Oricum linia de demarcaţie între ele este foarte subţire. Aşa că o să vă rog, după ce citiţi, să mă lămuriţi ce este. Poveste ori provocare?

Provocarea

Deunăzi, citesc la cei de la Blogal Initiative cum că Kerrygold România a provocat bloggerii să răspundă la întrebarea "Ce rol are untul în viaţa ta?". Am făcut o timidă încercare de a răspunde aici, ocazie cu care am gustat din untul în cauză (o experienţă cu adevărat plăcută) dar am rămas cu sentimentul că nu a fost deajuns, untul merită mai mult de câteva cuvinte şi trei, patru imagini. Ce-i drept, tot simţeam nevoia de un pic de activitate. Aşa că iată-mă trecut la treabă. Cum se spune, toarnă untul (topit) cât e cald...

Panica


Îmi pregătesc cana cu ness, umplu ţigara electronică, deschid laptopul şi aştept. Să vină inspiraţia. Mă uit la taste, îmi privesc degetele, degeaba. Mai fac un ness ceva mai slab şi altă marcă. E clar, inspiraţia mea ori s-a rătăcit ori adânc a adormit. Mă dau bătut, calculez rapid diferenţa de fus orar şi o sun pe verişoara şi totodată fina mea, Rodica, aflată fix în Irlanda cea veşnic verde, pe care o rog să mă ajute cu ceva poveşti despre untul Kerrygold, obţinut din laptele văcuţelor irlandeze, crescute liber, care pasc iarbă 11 luni pe an, adică hrănite în regim grass fed*.

Faptul că graseiez accentuat sau legătura telefonică ori amândouă, nu mă prea ajută să o lămuresc despre ce fel de unt este vorba aşa că îi trimit instant două imagini prin FB.











Răspunsul vine repede, de forma:
"Piei ispită! M-am îngrăşat 7 kg de la untul ăla atât de bun, gras şi aromat!"
Îi spun că nu i-am cerut un selfie ci doar o poveste de la sursă. Îmi închide telefonul sub pretextul că e chemată de cineva, nu însă înainte de a mă şicana puţin cu:
" Te lăudai pe la bunici cu poveştile alea din tabăra din Bucovina. Storci tu ceva de acolo. Oricum doar în acea zonă găseşti ceva asemănări la unt."

Cu migală de arheolog sap adânc în memorie, au trecut totuşi cam 35 de ani. Îmi aduc aminte şi da, da se potriveşte. În plus este şi adevărată sau cel puţin aşa mi-o amintesc după atâta timp. Trimit o îmbrăţişare virtuală şi câţiva pupici după care sunt basculat (cred că acesta-i cel mai potrivit termen) în acel loc şi timp.

Povestea


Eram în tabără la Bucşoaia, lângă Vatra Dornei, în vacanţa dintre a VII-a şi-a VIII-a. Prima săptămână a trecut repede, am explorat împrejurimile, inclusiv satul (pe vremea aia un sat mai răsărit era) trecând podul de peste râu, mi-am încercat abilităţile de vânător pe găinile ce se aventurau pe valea Moldovei şi am încercat-început, timid, o idilă "nevinovată" cu cea mai frumuşică fată din tabără (după părerea unanimă a băieţilor). Blondă, subţirică, cu ochi verzi mă ducea cu gândul la prinţesele scandinave, nu de alta dar terminasem de citit Cântecul Nibelungilor cu puţin timp înainte. Strădania mea se părea că dă roade, ne ascundeam tot mai des în umbrele lăsate de focul de tabără ca să experimentăm fiorii primelor săruturi.

Cu trei zile înainte de terminarea taberei, după masa de prânz, am primit permisiunea să ieşim de capul nostru din tabără, cu condiţia să stăm în grup, să nu ne îndepărtăm unii de alţii şi la ora 19 să fim prezenţi la masă. Sub pretextul că mergem să căutăm alune de pădure, împreună cu Luiza, m-am îndepărtat încet, încet de grup căutând marginea de pădure amestecată. Am avut noroc, alune am găsit de am umplut micul rucsăcel pe care-l purtam cu mine, dar nu pentru asta ne retrăsesem noi. Mândru nevoie mare de cunoştinţele dobândite la concursurile de orientare turistică, am insistat să cercetăm mai temeinic pădurea, mă rog, o bucăţică a ei.

Dar cum socoteala din târg nu se prea pupă cu cea de-acasă şi lumina de pe margine cu cea din pădure, în scurt timp ne-am rătăcit. Colac peste pupăză a dat peste noi şi o ploicică rece, de munte. Am încropit eu un mic adăpost din cetină sub care ne-am strecurat şi am luat-o strâns în braţe să o încălzesc. Acu nu ştiu dacă fiorii care mă treceau erau de la picăturile reci ce mi se strecurau pe spate sau de la altceva, căci tocmai când ploaia a dat să stea a început să ne amuşine o ditamai namila de dulău. Mai cu un mârâit, mai împungându-ne cu botul, acesta ne-a scos într-un luminiş mai mare, cred că era de fapt o fâneaţă. Prima dată am văzut un ciopor de văcuţe care aduceau câinele la dimensiuni cât de cât normale. Apoi nasul mi-a îndreptat privirea spre o altă parte a poienii unde lângă un ceaun pe pirostii se aflau o masă, o femeie rumenă la faţă, doi flăcăiaşi ceva mai mari ca mine şi un bărbat falnic. Ceva mai încolo, o masă făcută din topor, pe ea ceva vase iar şi mai în spate o casă în stilul specific zonei. Bărbatul ne-a făcut semn să ne apropiem şi s-a adresat câinelui:
- Deci i-ai găsit până la urmă, Arcan!
După care a început să ne descoase. De la el am aflat că în tabără se dăduse alarma. Aşa că a hotărât să ne ducă imediat înapoi, moment în care a intervenit femeia, vorbind dintr-o suflare.
- Bace, lasă copiii să-şi tragă sufletul lângă foc, nu vezi că-s obosiţi, speriaţi şi uzi? Ştefane, fuga-n vale şi dă de veste. Copii, vă e foame? Şi fără sa aştepte vreun răspuns a continuat. Bace, adu putinica cu unt şi săculeţul de mălai că doniţa cu smântână e deja aici.

Baciul a început să ne mustre aspru, temperat de privirile dojenitoare ale soţiei. Doar când l-am întrebat cum se face că are câini aşa de deştepţi s-a mai înmuiat şi ne-a servit, zâmbind de sub mustaţă, o vorbă pe care o ţin minte şi acum: "Vai de târla fără câini şi casa făr de stăpâni".

Balmoşul


Între timp femeia s-a pus la treabă. În ceaunul afumat, mare cam cât oala de ciorbă de la cantină, a pus la fiert undeva cam la 2 litri de smântână şi ceva unt, un cocoloş cam de dimensiunea pumnului baciului (zău, arăta aproape la fel ca-n poză).



Până a început să bulbucească a fărmiţat un calup de brânză veche, un pic mai sărată după care a început să toarne ploaie mălaiul în ceaun, amestecând mereu. A adăugat şi brânza sărată primită cu drag la sânul generos al mămăligii. Ne-a pus în faţă două strachini, a presărat caş ras din belşug, a mai tăiat câteva cubuleţe de unt deasupra şi iată masa! Doamne, dar ce bună a fost!

De atunci asociez felul acesta de mâncare, în special untul galben şi gras, cu căldura, cu îndestularea, cu căldura sufletului, într-un cuvânt cu sentimentul de securitate.

Finalul


Evident, tot Arcan i-a simţit primul. Dinspre marginea pădurii veneau în pas alert Ştefan împreună cu profesorul supraveghetor. Nu trebuia să fiu ghicitor în stele ca să ştiu ce mustrări şi poate pedepse mă aşteptau. Eram pregătit să le înfrunt stoic pe toate. Spre mirarea mea, după ce l-a poftit la un balmoş încă aburind, baciul a început să mă laude că m-am descurcat bine în pădure, că nu m-am pierdut cu firea, că am avut grijă de colega mea (asta în timp ce-mi făcea cu ochiul). A încheiat spunând că mulţi oameni în toată firea s-au pierdut în pădure, uneori chiar zile în şir. Asta şi poate putinica cu unt şi calupul de caş pe care pe care le-am cărat "voluntar" în tabără au îndulcit pedeapsa.

În cele două zile rămase am fost dat exemplu de "aşa nu!" deşi tare cred că asta nu a avut deloc efectul scontat. Despre Luiza am mai avut veşti cam un an, prin scrisori, după care întâmplarea s-a aşezat unde-i era locul, adică la amintiri frumoase. Târla cu Arcan şi toată familia am revăzut-o câţiva ani mai târziu, eram în cantonament cu şcoala sportivă în zonă.

O să închei mica mea amintire cu un citat din Radu Anton Roman:
"Untura se poate înlocui cu untdelemn, untul cu margarină, smântâna cu iaurt, dacă vreţi să vă fie mai uşor şi mai fără valuri în viaţa asta. Dar vezi că şi gustul se-nlocuieşte şi el cu ce o da Dumnezeu!"

Acum, după ce am revenit din poveste, trebuie să recunosc că mi s-a făcut poftă să gătesc ceva cu... unt! Aşa că răsfoiesc rapid pagina de facebook Kerrygold România unde privirile mi se fixează pe poza asta:


Cum acolo, pe pagină, nu este şi reţeta sunt nevoit să improvizez, că tare-mi plouă-n gură. Deci:
  • Vârfurile de sparanghel le opăresc scurt după care le pun în apă cu gheaţă, să rămână verzi şi să se simtă-n dinţi.
  • Pe grătarul încins pun fileul de somon şi feliile de zucchini după ce în prealabil le-am dat cu pensula cu ulei de măsline. 
  • Le aşez pe farfurie şi le las să respire. Presar piper verde şi roşu proaspăt râşnit şi un pic de sare de mare.
  • Prepar rapid sosul de unt (cu ce mi-a rămas din pachetele ce mi-au servit drept inspiraţie pentru precedentul articol) cu zeamă de lămâie, un pic de piper alb şi rozmarin proaspăt tocat şi îl torn peste.
Vă rog, gustaţi din aşa ceva! Lângă, ar merge un Muscat-Ottonel sec  de Târnave. Apoi putem discuta filozofic, în caz că nu mai vreţi o porţie, despre rolul untului în viaţa noastră.

Notă: Grass fed - termenul internaţional pentru perioada lungă de hrănire numai cu iarbă.

#untdulce #Kerrygold #untsărat

22 de comentarii :

  1. Wow, ce articol complex ai reusit aici! Cate povesti ingemanate intr-una singura! Nu am gustat niciodata acest unt, dar dupa toate cele citite mi s-a facut nu doar pofta, ci si drag sa gust din el si sa imi imaginez, macar pentru o clipa, ca am ajuns la masa lui Arcan.
    Ah, sa nu uit sa iti multumesc pentru ca mi-ai amintit de Cântecul Nibelungilor. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E bun untul, deşi te cam ia valul cu el. Am mâncat singur două pachete în trei zile.
      Uite că pe baci şi pe soţie am uitat cum îi cheamă, dar al câinelui l-am reţinut.
      Mulţi confundă Cântecul cu Inelul (Nibelungilor).

      Ștergere
  2. Te-ai chinuit ceva cu articolul si ti-a iesit pana la urma. Povestea pare din alta lume, mai veche si mai buna, pe care nu am reusit sa o apuc. Daca esti curios te astept si la povestea mea: http://hadasascrie.blogspot.ro/2016/09/un-articol-bun-ca-untul.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este greu să menţii echilibrul între poveste şi informaţie. Recunosc, mai aveam un pic şi mă pierdeam în poveste.
      Am fost, am citit, mi-a plăcut.

      Ștergere
  3. hai ca mi a placcut, m am lasat purtata de poveste si mi am amintit de tinerete. chiar frumos ai descris. dar la fel de mult imi placce si citatul din final. parca prea multe surogate inn ziua de azi in defavoarea gustului si placerii, doar pentru promisiunea tineretii si sanatatii vesnice. o iluzie de fapt. felicitari Radu! Succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc Vavaly. Mă bucur că ţi-a plăcut amintirea mea.
      Citatul este ceva mai lung, dar continuă un pic în alt registru ce nu-şi avea locul aici. :)

      Ștergere
  4. Frumoasa poveste...untul te-a salvat! Si reteta improvizata cred ca e mai buna ca cea originala! Ai trecut provocarea cu brio, Radu! Bravo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ţi-a plăcut.
      Cât despre reţetă, nu prea ar avea cum să difere prea mult de cea originală. Poate doar sosul de unt, în arhipeleag se face cu oţet.

      Ștergere
  5. Felicitări pentru articol! Voi încerca rețetele. Nu îngrașă, nu?

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce poveste minunata. Eu am bunicii din Bucovina, am copilarit acolo si am multe amintiri minunate cu sau fara unt...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E mai mult amintire decât poveste, dar sunt de acord, zona e minunată!

      Ștergere
  7. Povestea povestilor... Untul este mai mult decat un aliment

    RăspundețiȘtergere
  8. Daca mi s-ar permite (constiinta) sa mananc atata unt pe cat mi-as dori si pe cat de mult imi place, fabricile ar intra in faliment :))

    RăspundețiȘtergere
  9. Poveste in poveste in poveste, care mai de care mai interesanta. Fain de tot! Un soi de Matryoshka...povestilor ;)
    Am de facut o corectura mica-mica. Printesele scandinave au ochii albastri :) Trust me! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc de apreciere. Şi chiar nici una cu ochi verzi? Un accident, o excepţie, ceva? :)

      Ștergere
    2. Cred ca foarte rar. Ceva gen albastru-verzui. Ei au cu totii ochii albastri. Ca si polonezii, de altfel. :)

      Ștergere
    3. Ghinion! Atunci tot verdele pădurii se oglindea în ochii ei! :)

      Ștergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !