marți, 30 august 2016

30 AUGUST ÎN DATE ISTORICE

Evenimente legate de români şi România

Ce s-au întâmplat în data de 30 august, de-a lungul anilor.
  • 1265 - Prima menţiune documentară a Hunedoarei
  • 1535 - S-a încheiat înălţarea Bisericii "Sf. Dumitru" din Suceava, ctitoria lui Petru Rareş
  • 1698 - A apărut, la Iaşi, prima scriere filosofică românească - "Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul" de Dimitrie Cantemir
  • 1848 - S-a născut diplomatul şi publicistul Gheorghe Bengescu, membru al Academiei Române
  • 1848 - A avut loc măcelul din satul Luna (Turda), unde mulţimea se adunase pentru a protesta împotriva "uniunii" Transilvaniei cu Ungaria
  • 1877 - Asaltul armatei române asupra redutei turceşti Plevna III, în timpul Războiului pentru Independenţă
  • 1891 - A încetat din viaţă Emanoil Bacaloglu, fizician, chimist şi matematician, vicepreşedinte al Academiei Române
  • 1910 - S-a născut Augustin Z.N.Pop, istoric şi cercetător literar, autor a peste 20 de volume de istorie literară, din care cea mai mare parte dedicată operei lui Mihai Eminescu
  • 1916 - A căzut pe frontul de la Predeal, Mihail Săulescu, gazetar, poet, prozator, dramaturg
  • 1940 - A fost încheiat al doilea protocol al Dictatului de la Viena. România a fost nevoită să cedeze Ungariei, Nord-vestul Transilvaniei, cunoscut istoriografic sub numele de Transilvania de Nord
Sursa

  • 1944 - România a rupt, după lovitura de stat de la 23 august, relaţiile diplomatice cu Ungaria horthystă
  • 1948 - A fost creată "Direcţia Generală a Securităţii Poporului"
  • 1954 - A încetat din viaţă Alexandru Lapedatu, istoric şi om politic, membru şi preşedinte al Academiei Române
  • 1964 - A încetat din viaţă Scarlat Lambrino, istoric al Antichităţii, epigrafist, membru al Academiei Române
  • 1974 - A fost realizat calculatorul pe bază de laser Coral
Dacă mai ştiţi şi alte evenimente care ar trebui menţionate şi mi-au scăpat vă rog să mă trageţi de mânecă, să le adăugăm.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !