joi, 7 iulie 2016

FUMATUL ESTE DĂUNĂTOR?

Fără îndoială! 

Este uşor de renunţat la acest obicei? Aici răspunsul trebuie să şi-l dea fiecare în parte.


Asta pentru că nu suntem identici, organismele oamenilor răspund diferit la diverşi stimuli exteriori, psihicul fiecăruia reacţionează altfel (unii sunt mai hotărâţi, alţii nu) şi în plus problema trebuie analizată ţinând cont de mulţi factori: loc, timp, anturaj şi chiar religie.


dependenta de fumat
Sursa

În plus, am cunoscut persoane care au fumat până în ultima clipă şi s-au stins la vârste înaintate din cauze ce nu ţineau în nici un fel de ţigară dar şi persoane care având mai puţin de 35 de ani sufereau de tabagism sau chiar de cancer pulmonar. Aşa că aş începe cu trecerea în revistă a principalilor factori nocivi care se inhalează odată cu fumul de ţigară. Există peste 4000 de substanţe dăunătoare în ţigara clasică, dintre care cele mai agresive sunt gudronul, monoxidul de carbon, metale grele sau hidrocarburile policiclice aromatice, asta ca să amintesc doar câteva.

Despre renunţatul la fumat o să vă vorbesc din propria experienţă. Ştiu că nu vă vine să credeţi dar chiar am făcut-o (asta-i pentru cei care mă cunosc personal)! Aş minţi dacă aş spune că a fost ideea mea sau alte laude uzuale în această situaţie. Practic, în urma unui eveniment nefericit despre care am scris aici, petrecut la sfârşitul lui 2014, medicii mi-au recomandat, citez, "să renunţ imediat şi definitiv la ţigări dacă...". Am încercat eu să le explic că după mai mult de 30 de ani de fumat la greu îmi trebuie o perioadă de adaptare, în care să le reduc treptat şi alte prostii despre speranţe false de care mă agăţam dar degeaba. Au fost fermi pe poziţie, trebuie să mă las imediat de fumat. Apăi dacă-i ordin, cu plăcere, mi-am zis eu în timp ce pe buze se înfiripau nişte înjurături frumos elaborate. Şi am început să sap după soluţii. O recomandare bună a venit de la fratele meu care m-a întrebat de ce nu trec pe ţigară electronică, arătându-mi şi un studiu făcut în Marea Britanie (publicat în revista Cancer Prevention Research) în care s-au făcut teste şi s-au studiat din punct de vedere ştiinţific efectele ţigărilor electronice demonstrându-se că sunt cu 95% mai puţin nocive decât cele cu tutun. Aici puteţi citi ce conţine e-lichidul.

ţigara electronică

Nu ştiam că folosea aşa ceva, dar probabil din cauza copiilor de vârstă mică hotărâse să nu mai fumeze în casă. În plus o putea folosi în multe locuri publice cu excepţia spaţiilor de joacă pentru copii şi mijloacelor de transport în comun.

Cum se apropia Crăciunul, am hotărât să-mi fac cadou un kit Kanger Tech Emus, constând în două ţigări electronice complete, încărcător şi rezistenţe de rezervă. Trecerea de la ţigara obişnuită la aceasta s-a făcut nesperat de uşor, în parte datorită sfaturilor primite de la fratele meu dar şi faptului că am urmărit forumul de specialitate care poate fi consultat la secţiunea "Blog" de pe site.

tigara electronica

La un an şi şapte luni de folosire intensă sunt mai mult decât mulţumit şi pot să confirm cu mâna pe inimă că:
Ţigara electronică este o alternativă mult mai sănătoasă, mai ieftină şi ecologică a ţigării cu tutun. Ea diminuează foarte mult problemele de sănătate ale fumătorilor şi reprezintă şi cea mai eficientă modalitate de a renunţa la acest viciu, având rezultate mult mai bune decât plasturii, gumele şi dropsurile cu nicotină.
Despre sănătate am vorbit. Cheltuielile lunare sunt: 25 Ron e-liquid, 15 Ron două rezistenţe şi 8.5 Ron în contul bateriei (două pe an). Deci un total de aproximativ 50 Ron lunar. Ecologice sunt, păstrează curăţenia, nu murdăresc perdelele, nu emit miros, nu lasă scrum sau mucuri. Poţi renunţa în timp la nicotină reducând treptat concentraţia lichidului.

Eu recomand pentru cei care sunt la început de drum, gama de ţigări electronice Vipercig creată special pentru cei care vor să încerce calitatea premium la un preţ mic. În plus, Vipercig este unul dintre cele mai populare branduri de ţigări electronice din România. Acesta comercializează numai modelele de ţigări electronice care s-au dovedit a fi fiabile şi de ultimă generaţie.

tigara electronica vipercig

Dacă veţi face primul pas spre folosirea unei ţigări electronice de calitate nu uitaţi să citiţi cu atenţie manualul de utilizare. Deasemenea vă sfătuiesc călduros să citiţi blogul, unde personal am găsit multe sfaturi folositoare, chiar să-l urmăriţi ca să fiţi la curent cu toate noutăţile. Doar aşa veţi avea o experienţă plăcută şi o satisfacţie pe măsură. O să observaţi curând îmbunătăţirea stării generale, atenuarea efectelor fumatului şi prin reducerea concentraţiei de nicotină treptat, chiar eliminarea totală a dependenţei. Deasemenea efectele asupra bugetului personal vor fi vizibile imediat.

De când nu mai fumez ci doar vapez am văzut multe campanii negative la adresa ţigării electronice şi mereu m-am întrebat cui folosesc sau cine pierde bani. Răspunsul nu e deloc greu de găsit, este chiar sub ochii noştri. De companiile producătoare de tutun, companiile farmaceutice şi chiar bugetul statului (accize) ce spuneţi? Sunt răspunsuri plauzibile pentru cele două întrebări?







19 comentarii :

  1. :( M-ai lovit frontal cu articolul asta. Mereu m-am intrebat de ce"de buna voie si nesiliti de nimeni" nu ne lasam dar cand ne ajunge cutitul la os, putem.
    Totul e de la cerebel.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu a fost uşor şi nu ştiu dacă aş fi reuşit fără acest paleativ!

      Ștergere
  2. Am sa-i arat si consortuli meu articolul ca se jura in fiecare luna ca se lasa, dar nu are vointa. Il batea gandul cu tigara electronica dar nu era sigur....

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu n-am fumat niciodata ...direct. Dar cum și tata, și Mihai au avut acest punct comun, pot spune ca am fost afumata corespunzator. Si totuși, nu cred ca-l conving pe Mihai sa se lase. Poate doar calitatea articolului tau plin de informatiii. Imi place cum sună...„vapez”. Sanatate, Radu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În această privinţă (a tutunului) nu cred că sunt oameni ma îndărătnici decât cum am fost eu pe vremuri! Poate doar Vienela! :)
      Aşa că dacă la mine a funcţionat...

      Ștergere
    2. :) In privinta tigarilor sunt mai rau decat drogatii despre carfe aflam uneori de prin ziare. Numai la gandul ca ar trebui sa ma las de fumat incep sa tremur. :)))
      Ma bucur pentru tine ca ai reusit. Adevarul este ca am incercat de cateva ori tigara electronica si nu mi-a displacut, insa e greu sa iti schimbi obiceiul dupa 30 de ani de viciu. :))

      Ștergere
    3. Vienela, tot în jur de trei decenii aveam şi eu!

      Ștergere
  4. Chiar iti trebuie vointa sa te lasi de un viciu!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cu o tigara electronica adusa din Germania, un unchi de-al meu s-a lasat de fumat dupa zeci de ani de viciu.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu am incercat, dar nu am reusit. Cel mai mult am rezistat 3 zile fara tigari, dar cu greu.
    Totusi, incerc sa fumez cat mai putin, cea ce este bine, fiindca nu este deloc usor sa renunti la tigari.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar cu o ţigară electronică de calitate ai încercat?

      Ștergere
    2. Nu am incercat, dar am inteles ca nu sunt foarte eficiente. Nu cred ca isi vor face "efectul", la fel ca tigarile normale.

      Ștergere
    3. :) Dacă vei alege ţigara electronică potrivită, e-liquid-ul la fel şi o vei folosi corect nu văd ce n-ar merge. Atât pe site cât şi pe forum (link-uri în articol) găseşti sfaturi şi recomandări pentru aproape orice în domeniu. Sau poţi întreba direct.
      Recomand acest site pt că eu de acolo am luat. Am fost mulţumit şi am avut rezultate. La o două luni puteam sta lângă alţi fumători fără să mă tenteze să revin la ţigara clasică. Şi fumam cam trei pachete de Marlboro la două zile. Desigur, am redus consumul de nicotină în etape.

      Ștergere
    4. Am întâlnit şi eu persoane care nu sunt mulţumite dar am constatat că foloseau nişte imitaţii de e-ţigări sau pur şi simplu le utilizau în mod greşit. Chiar unii dintre ei nici măcar nu citiseră instrucţiunile ca să nu mai vorbesc de forum.

      Ștergere
    5. Multumesc de informatii. Cel mai probabil voi incerca una, trebuie sa ma informez care are fi cea mai buna si ce trebuie sa fac pentru a fi cat mai eficienta.

      Ștergere
    6. Cu multă plăcere!
      Au şi consultanţi care vă pot ghida spre cea mai bună alegere, funcţie de preferinţele dumneavoastră.
      Vă sfătuiesc să folosiţi acest serviciu.

      Ștergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !