duminică, 24 iulie 2016

SPELLGROUND FESTIVAL 2016

A must-sea festival

În acest an SpellGround Festival devine şi mai mare, la mare.
Ştiu, ştiu, evenimentul trebuia să aibă loc la Capidava şi acum aflaţi că s-a mutat (lucru anunţat cu ceva timp în urmă). Dar schimbarea vine cu şi mai multe veşti bune: camping exclusiv Spellground cu vedere la mare şi ieşire la plajă în Năvodari, transport gratuit cu double-decker între toate zonele pe toată perioada festivalului (pe baza brăţării de acces), pachete de cazare la hotel cu abonament Spellground inclus, sporturi nautice, show-uri inedite de video-mapping şi multe alte surprize. Toate aceste argumente ale schimbării sunt dublate şi de considerente de securitate legate de zona Capidava: infiltraţiile recente în sol cauzate de creşterea apelor Dunării şi restricţiile impuse de statutul de arie protejată (cu posibilităţi restrânse de intervenţie vizavi de acoperirea cu pietriş a terenului, construire fundaţie, amenajare).


Spellground Festival pune stăpânire pe litoral, din Constanţa până în Năvodari, cu 3 scene, 17 artişti internaţionali și 44 de artişti români, şi cu încă doi headlineri: Editors și Biffy Clyro. Festivalul se desfăşoară între 12 și 14 august. Iar luni, 15 august, e zi liberă naţională, ceea ce înseamnă că tu te poţi bucura de cel mai lung weekend de pe litoralul Mării Negre la Spellground Festival.


Cu vânzări cumulate de peste 2 milioane de exemplare în toată lumea, Editors a ars repede etapele: de la trupa de facultate la panteonul legendelor muzicii britanice. De la primele piese de referinţă, „Bullets”, „Munich” sau „Blood”, până la cel mai recent single devenit hit, „All The Kings”, acordurile inedite şi stilul vocal inconfundabil semnat de Tom Smith au spus lumii sus şi tare: Editors sunt incomparabili.


Cei trei scoţieni de la Biffy Clyro ne-au şocat, încântat, revoltat şi activat să le punem albumele pe repeat. Cu influenţe care variază de la Metallica la Rush sau Pixies, trupa şi-a sedimentat locul în topul celor mai complexe apariţii ale începutului de secol. Piese precum „Many of Horror”, „Mountains” sau „Biblical” au cucerit fani din multe sfere muzicale şi le-au câştigat băieţilor un bine-meritat titlu de Best British Band la NME Awards din 2013.


Electro Stage se reconfigurează pentru a face loc şi mai multor experienţe live. Fanii muzicii electronice vor petrece trei zile pe plajă alături de: Fritz Kalkbrenner, Dennis Ferrer, Soul Clap, Wolf + Lamb, PillowTalk, Nick Monaco, Doctor Dru, Aquarius Heaven, Chopstik & Johnjon, Andre Hommen, Life on Planets.






THE KOOKS ~ ROYKSOPP ~ BIFFY CLYRO ~ EDITORS
AMBER RUN ~ OSCAR AND THE WOLF
FRITZ KALKBRENNER ~ DENNIS FERRER ~ SOUL CLAP ~ WOLF + LAMB
PILLOWTALK ~ NICK MONACO ~ DOCTOR DRU ~ AQUARIUS HEAVEN ~ CHOPSTICK & JOHNJON ~ ANDRE HOMMEN ~ LIFE ON PLANETS
Aylin and The Lucky Charms ~ Byron ~ Carla's Dreams ~ CTC (Doc, Deliric,
Vlad Dobrescu, DJ Nasa) ~ Coma ~ Duro Disco ~ EIDO ~ Electric Tuxedo ~
Flesh Rodeo ~ Grimus ~ Golan
Gojira & Planet H ~ Helen ~ Karpov not Kasparov ~ KASIM live ~ Les
Elephants Bizarres ~ Lisiere Collectif ~ Loungerie II ~ Luni la Teatru ~
Macanache & The Putreds ~ Maga&Tudoran
Melting Dice ~ None of the Above ~ Omelette ~ Otherside ~ Pinholes ~ Pixels
~ ROA ~ RoadKillSoda ~ Rockabella ~ Robin and The Backstabbers ~ Satellites ~ Sophisticated Lemons ~ S.P.O.C. ~ Stema ~ Sunet Fin
The Kryptonite Sparks ~ The Bread Pits ~ The Mono Jacks ~ The Speakers ~
Toulouse Lautrec ~We Singing Colors ~ Yelllow ~ Zdob si Zdub

Pentru lista actualizată, rezervări şi preţuri puteţi intra direct aici. Mai multe detalii despre eveniment puteţi găsi pe pagina oficială de facebook.

Veştile vor curge în continuare. Urmează programul pe cele trei zile de festival, noutăţi dar şi un concurs drăguţ având ca premiu o invitaţie dublă (de o zi) la eveniment Aşa că staţi pe-aproape!

Update:

2 comentarii :

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !