sâmbătă, 18 iunie 2016

UN FRIGIDER PLIN

Aşa trebuie să arate! 

Mai ales în această perioadă toridă, plină de momente care te ridică de la agonie la extaz şi invers.


Mă refer desigur la Campionatul European de Fotbal văzut în faţa televizorului cu amicii (prin rotaţie, sper eu). Când între fazele fierbinţi simţi nevoia de un pic de răcorire.

frigider plin
SURSA

Sau dacă aveţi o casă unde spaţiul vă permite, mai bine ceva ca în clipul Heineken de care sunt sigur că îşi aduc aminte atât doamnele dar mai ales domnii. Merită revăzut.




Glumesc desigur! Interacţionez cu frigiderul din dotare în multe alte moduri, care de care mai plăcute şi mai amuzante. Iar influenţa lui asupra timpului meu liber se simte din plin.

Când nu are hachiţe şi se dezgheaţă singurel, fac eu această operaţiune, preventiv, cam o dată pe săptămână. În ambele cazuri îl spăl (am luat şi detergent special) şi şterg apa de pe jos, activităţi foarte plăcute şi revigorante, vă asigur. Încerc să determin o oarecare ordine în aşezarea pe categorii a alimentelor şi spun cu mândrie că uneori se întâmplă să-mi şi iasă. Când este aproape gol. Mă mai uit contemplativ la contorul electric şi simt cum mă ia cu fiori, deci clar răceşte cu sârg. Să nu uit de micile reparaţii, a îmbătrânit săracul şi se cere... reciclat!

Un amic mă îndrumă către o marcă germană cu o lungă tradiţie, aceeaşi pe care o foloseşte şi el.


De proverbiala calitate a produselor am auzit de multe ori. Aşa că nu este de mirare că fiind siguri de calitatea oferită, au hotărât să acorde nu 4, nu 5 ci 6 ani garanţie produselor! Da, aţi citit bine!

6 ani garanţie


Asta chiar că mi-a captat atenţia! Vouă? Este valabilă în perioada 15 mai-31 august 2016 fără nici un cost suplimentar! V-aş fi spus mai devreme dar doar ce-am aflat şi eu. Personal nu-mi fac griji este timp destul. Dar dacă se termină stocul? Deh, la asta nu m-am gândit!

Nu sunt încă hotărât la model. Mă tot vântur pe produsele lor şi nu reuşesc să trec peste o dilemă. Să-mi iau cu BioFresh şi cu SmartFrost sau nu? Mă ajutaţi cu un sfat?

Oricum indiferent de alegerea pe care o voi face, sunt sigur că atunci când îl voi vedea acasă voi putea spune asemenea unui brav înaintaş: "Asta-i pofta ce-am poftit!"

Ştiu, ştiu citatul e "pohta ce-am pohtit", aşa că nu vă luaţi de mine.

14 comentarii:

  1. Sunt din ce in ce mai performante frigiderele, unele arata ca niste nave spatiale, dar merita investitia ca au tot felul de functii utile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi place găselniţa aia, BioFresh. O are în dotare frigiderul amicului de care vorbeam!

      Ștergere
  2. O reclamă reuşită, la clip mă refer!
    Una peste alta am auzit lucruri bune despre frigiderele de la Liebherr.

    RăspundețiȘtergere
  3. Parca ar fi frigiderul meu. Doar ca eu trebuie sa-l dezghet pe perioada verii la 2 saptamani. Clar am nevoie de unul nou!

    RăspundețiȘtergere
  4. Rar am auzit de o asemenea garantie... trebuie sa fie bune frigiderele alea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Bun tare un frigider dar acuma sa ai si cu ce sa-l umpli

    RăspundețiȘtergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !