duminică, 26 iunie 2016

SAREA-N BUCATE

Încep să-mi aduc aminte cu nostalgie.

De poveste şi de pilda ei. Cea cu fata de împărat alungată pentru că i-a spus tatălui ei că-l iubeşte ca sarea-n bucate.
Am înţeles adevăratul tâlc al poveştii după ce am trecut pe regim strict fără sare de pe data de 01.05.2016. Fără voie doar de nevoie. Şi înainte mâncam cu foarte puţină sare. Cu toate acestea acomodarea cu noua situaţie nici la două luni şi ceva distanţă nu s-a produs. În continuare mâncarea nu are nici un gust deşi se spune că alimentele nepreparate conţin toată sarea de care organismul uman are nevoie. În plus oferta de pe piaţă este extrem de săracă pentru dietele hiposodice. Să vedem ce găsim:
1) Produse lactate: caş dulce (în general de vacă, cel de oaie doar la ţărani la un preţ care nu se justifica), urdă de vacă sau de oaie, brânză de vaci, smântână (verificaţi cu atenţie eticheta sau gustaţi). Untul, dacă verificaţi eticheta veţi rămâne surprinşi, peste 99% conţine sare în proporţii variabile. Eu am găsit cu sare 0% doar la Mega Image (Butter 365, 82% grăsime, nu mi-au dat voie să-l pozez) şi la Billa unt Koliba.

unt, fără sare, unt fara sare

După gust la amândouă am mici dubii că ar fi chiar unt.

2) Conserve de legume, bulion, peşte, carne, pate-toate au sare în proporţii destul de însemnate. Am găsit totuşi pastă de tomate fără sare de la Olympia 28% (trebuie să citiţi eticheta sunt şi cu şi fără sare).


Pate mi-am făcut în casă dar este nepractic în privinţa timpului, plus că rămân o groază de vase de spălat.

3) Peşte doar în varianta proaspătă, dar peştele fără sare...

4) Mezeluri, salamuri doar în varianta pregătită în casă, asta dacă ai condiţii, timp şi muuultă răbdare.

5) Măsline dietetice dar tot simt sarea la gust. De cele uscate la soare nu mă pot atinge din cauza preţului.

6) Măncarea gătită e singura soluţie cât de cât viabilă. Se face la fel ca cea obişnuită însă fără sare. Cu condimente sau de exemplu mărar din belşug (care cică ar compensa sarea, măcar că astea sunt poveşti).

În concluzie nu e deloc uşor să ţii regim strict fără sare. Este categoric mai costisitor, consumă timp mai mult şi are un alt dezavantaj. Chiar şi mâncare gătită, cea fără sare, se strică şi în frigider cu mult mai repede. Aşa că nu trebuie gătit decât pentru o zi, maxim două.

M-ar bucura dacă mi-aţi putea recomanda şi alte produse fără sare care se găsesc în comerţ sau un magazin cu specific (produse fără sare) în Constanţa. Eu ce am găsit v-am spus!

6 comentarii :

  1. Eu nu am restrictii la sare, dar nu folosesc foarte mult si atunci doar de plafar, romaneasca, fara iod. Totusi, sunt o multime de procese in organism care au nevoie de sare.
    Pun condimente aromate gen rozmarin, cimbru sau busuioc si nu prea mai simt lipsa sarii.
    Am gasit un link interesant:
    http://medlive.hotnews.ro/interviu-dr-lacramioara-petrescu-medic-cardiolog-alimentatie-nesanatoasa-factor-risc-boli-cardiovasculare-alimente-recomandate-interzise-inima.html
    Sa-l citesti, mai sunt cateva idei acolo.

    Seara buna si sanatate multa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc.
      Nu am probleme cardio dar link-ul poate fi folositor pentru alţii.

      Ștergere
  2. Paine fara sare nefeliata si mai departe... sa gatim acasa. :) Sa cumparam mai putin mancare gata preparata, mezeluri, produse de fast-food etc.
    P.S. Produsele din comert au si mult zahar ascuns. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am mai amintit pâinea fără sare!
      :) Zahărul nu îmi este interzis!

      Ștergere
  3. Acum am inteles cata sare consumam, de fapt! Uit de alimentele care au deja, ca de exemplu..pasta de tomate. Apropo, verifica daca esti indexat la zelist de pe blogrollul meu. Numai pe acesta am putut sa-l pun la noul domeniu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ehe, dacă ai şti şi în ce cantităţi reale...
      Zelist-ul se actualizează în minim 7 zile câteodată chiar mai mult.

      Ștergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !