luni, 2 mai 2016

DE LA PASIUNE LA AFACERE

Este doar un pas.


Pentru că aşa cum se spune, orice drum începe cu primul pas. Iar succesul este o călătorie, nu o destinaţie.
Cei care mă cunosc sau mă citesc ştiu care este pasiunea mea în online, blogging-ul. Recunosc că aş avea nevoie de un DSLR pentru poze, chiar mi-l doresc de ceva timp. Dar sper să îl obţin din offline, într-un timp relativ scurt. Ideea, care se foia printr-un sertăraş din mintea mea, pur şi simplu a explodat când am văzut acest clip. Pot spune despre el că oarecum a fost butonul de start.



Când este important pentru tine


O să o iau cu începutul. În perioada 2010-2014 am fost dealer autorizat de Kirby (un sistem performant american  de curăţenie, multe voci spun că ar fi pe primul loc). Cu această ocazie am trecut prin mii de case în Constanţa, pentru a arăta la faţa locului ce poate face aparatul. Mi-am făcut treaba bine, eram mândru de ceea ce aveam în dotare, am vândut destule. Încet, încet, am început să am o relaţie specială cu domnul K (aşa îl alintam eu). Am câştigat numeroase premii constând în excursii în străinătate dar şi în ţară. Cireaşa de pe tort a fost când am câştigat premiul cel mare, un sistem complet de curăţenie. Acum lucrez în calitate de consultant, în cadrul aceleiaşi firme. Deh, trebuie să le facem loc şi tinerilor.

În decursul timpului cât am fost dealer, am rămas uimit de câte familii, care îşi doreau acest aparat dar dintr-un motiv sau altul nu luau decizia de achiziţionare, mă întrebau dacă putem oferi şi servicii. Am notat acest lucru, pe fiecare fişă individuală, ceea ce a dus la o adevărată bază de date. Împreună cu premiul câştigat, toate aceste trăiri au dus la un gând de loc cuminte. Să am o activitate în domeniul curăţeniei la domiciliu.

În calitate de consultant aveam mai mult timp liber. Fiind în domeniu, cu ceva experienţă, mi-am făcut nu unul ci vreo zece planuri de afaceri, un cash flow gândit la sânge. M-am gândit de unde să iau personalul, soluţia era simplă, doar eu pregătesc dealerii. Consumabile, deci continuitatea, sunt toate la îndemâna mea. Am zis să nu mă grăbesc aşa că mai mult de un an şi jumătate am verificat personal afacerea, curăţând şi spălând covoarele, scoţând acarienii din saltele. Întâi în cele trei scări ale blocului în care locuiesc. Apoi pe bază de recomandări. În acest moment sunt gata să spun cu mâna pe inimă că funcţionează, dovada vie că pasiunea se poate transforma în afacere. 

Dragul meu Kirby

Acum că momentul romantic se apropie de sfârşit am nevoie de un pic de pragmatism. Adică de un minim de finanţare, ceva în jurul valorii de 10000 de lei, care să acopere cheltuielile cu logistica, cu angajaţii (cinci ca să beneficiez de ceva facilităţi fiscale) şi cu închirierea a încă patru aparate pentru măcar două luni, poate trei căci sunt foarte motivat.

Evident, am trecut prin toate sursele de finanţare posibile. Am început întâi cu rudele care m-au întrebat foarte sec că de ce am făcut o facultate de inginerie, ca să spăl covoare? Am apelat la prieteni, mi-au spus toţi că am luat-o razna. Aşa că m-am hotărât pentru un credit. Din mai multe motive. Cel mai important dintre ele ar fi că te disciplinează şi asta deoarece instituţiile financiare nu sunt organizaţii de caritate. Ceea ce nu este deloc un lucru rău. Apoi, dincolo de împrumut este visul, pe care fiecare dintre noi ar trebui să ni-l urmăm. Există o vorbă cum că aurul adevărat nu se teme de un pic de foc. O să vedem.

La final vreau să vă mai dau o temă de gândire. Potrivit unui studiu efectuat de Novel Research la iniţiativa Provident Financial România unul din cinci români consideră contextul economic din ultimii ani oportun pentru dezvoltarea unei afaceri, iar investiţia în propriul business este considerată printre cele mai avantajoase din economie de către 47% dintre români.

Şi un sfat personal. Ţara asta este plină de oportunităţi numai că ele sunt ca şi avioanele. Aterizează, stau ceva timp după care decolează. Cu pasagerii care s-au urcat la bord. Rămân la sol cei care fac cu mâna din sală şi cei întârziaţi.


24 de comentarii :

  1. Chiar si la un imprumut pe 3 luni, nu sunt sigur ca nu scapi fara ceva dureri de cap. Plus ca unii lucreaza cu contract determinat si s-ar putea sa fie probleme si de aici. Samd.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt cereri de la firme, de la bănci, etc.
      Numai că eram singur şi nici nu puteam emite factură! :)
      Până în viitorul apropiat.

      Ștergere
    2. Daca tie ti-a folosit...e foarte bine.

      Ștergere
    3. Aparatul cert mi-a folosit şi nu l-aş schimba cu nici un alt sistem de curăţenie din lume, dacă la el te referi. Împrumutul încă nu l-am luat, dar intenţionez.

      Ștergere
  2. Bafta in afacere! Iti trebuie mult curaj!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi se pare buna ideea ta, mai ales ca ai ceva experienta, nu o iei de la zero, stii si ca vei avea de lucru. Conteaza sa prospectezi piata, sa nu iei un imprumut aiurea. Si cred ca fara un imprumut nu s-ar avanta multi intr-o afacere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ajută mult faptul că cei din Constanţa cunosc potenţialul aparatului şi mulţi din ei îl doresc în secret. :)
      Mai este vorba şi de impresia pe care ai lăsat-o la ultima vizită.

      Ștergere
  4. Oportunitati sunt, dar smecheri sunt putini. Nimeni nu s-a imbogatit din munca cinstita in lumea asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bill Gates? Ăla de unde a mai furat? :)

      Ștergere
    2. Ei, crezi ca el (ei) n-a(u) furat? Crezi ca evaziunea s-a inventat la noi?... dar sa ii lasam pe ei.

      Iti urez mult noroc si multa putere... vei avea nevoie de ambele.

      Ștergere
    3. :) Este în puterea oricărui cetăţean să evite în mod legal taxele. Atenţie, să le evite, nu să le eludeze!

      Ștergere
  5. Hmmm. Imprumut? La camatarii aia? Nu-ti sta bine cu toate degetele? App de avioane, tinand cont ca stai in Constanta puteai sa faci referire la vapoare. Oops nu mai avem flota dar ce conteaza. Aia da afaceristi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite că şeful meu a luat şi nu am văzut să-i lipsească vreun deget. E adevărat că nu l-am văzut desculţ dar nici nu şchiopăta! :)

      Ștergere
  6. Deja ti-ai gasit un angajat,primesc un salariu de 1200 de lei pe luna, sunt multumit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi şi cu şcoala ce faci? În plus nu ai încă 16 ani şi nici nu ştii să foloseşti un Kirby! :)

      Ștergere
  7. Sunt elevul tău, Marius! Mă iei ca partener?

    RăspundețiȘtergere
  8. De oportunitati nu ducem lipsa, asa e! Trebuie insa sa le putem si pune in practica;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ceea ce am descris este perfect realizabil. Cel puţin pentru mine. Dar şi pentru alţii.

      Ștergere
  9. Am citit cateva articole in aceasta campanie. Intamplator, pe telefon cat stateam in pat, sa imi treaca niscai disconforturi, și recunosc ca tu ai asezat cel mai veridic un plan realizabil și nu imi par bani risipiți pe vorbe pompoase ci pe concret, o pasiune care poate aduce profit oricand. Am covoare mari, grele, albe-crem, greu de dus la curatat, asadar as fi un client fericit. Articolul e foarte credibil, cursiv și foarte bine scris. A fost o plăcere sa te citesc. Succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este drept, am întors afacerea asta pe toate feţele de multe ori. Am testat-o. În plus am şi o relaţie privilegiată pentru consumabile iar service-ul îl pot face singur. Dacă ajung la Braşov rezolvăm cu covoarele!

      Ștergere
  10. Felicitari Radu pentru un articol foarte bun. Pacat ca au fost doar 3 locuri!
    Ai un stil frumos de a scrie, continua tot asa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc de apreciere! Şi mie îmi pare rău că au fost doar trei locuri. Deşi campania s-a terminat, articolul este în continuare citit. Oricum, dacă la jurizare participă şi B.I., am slabe şanse să câştig vreodată! :)

      Ștergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !