miercuri, 6 aprilie 2016

UN BLOGGER TREBUIE SĂ FIE ONEST

Atât cu el însuşi dar şi cu partenerii.

Şi mai ales cu cititorii. Până la urmă ei sunt cei mai importanţi, după părerea mea...
Căci ei au fost şi vor fi sufletul sau mai bine spus motorul blogurilor. Ei ne ridică, ei ne coboară sau câteodată ne-nfioară. Cu părerile lor, de care trebuie să ţinem cont şi să ne adaptăm.

Ooo, da! Scriu şi advertoriale, particip la concursuri pentru bloggeri dar încerc să scriu în teme la care mă pricep, despre ce am testat sau măcar să mă informez temeinic. Deh, formaţia de inginer îşi spune cuvântul.
Susţin proiecte sustenabile din Constanţa cu ajutorul comunităţii CTBlogs, apoi proiecte legate de citit pentru copii cum ar fi "Semn spre carte" dar şi altele legate de cei mici cum ar fi campania ShoeBox a celor de la Ecco. Dar şi multe altele. Ce pot să mai spun este că reputaţia în acest domeniu se câştigă foarte greu. Dar cam atât despre mine.

În offline, avem destul de multe activităţi. De la obişnuitele blogmeet-uri, voluntari la Biblioteca Colorată, ars adrenalină pe cea mai lungă tiroliană din ţară, tot felul de activităţi sportive, plimbări cu velierul Adornate pe Marea Neagră dar şi participarea la meeting-ul  Aeromania pe aeroportul din Tuzla. Se mai fac drumeţii prin Dobrogea, în toamnă un cules de vie, evident avem în completare o degustare de vin bun. Nu în ultimul rând aş menţiona proiectul Free Walking Tour Constanţa de care se ocupă cu mult entuziasm Diana Slav. Aşa că nu prea stăm degeaba.

Am spus că trebuie să fiu onest. Aşa că da, acest articol participă la un concurs, pe care fie vorba între noi am mici şanse să îl câştig, al cărui sponsor este AVBS Credit.

Se ocupă încă din 2007 de consultanţa financiar-bancară, cu rezultate bune în domeniul creditelor bancare. Iar domnul Valentin Anghel, fondatorul şi directorul general al acestei companii, ne spune următoarele:

„A avea brokerul TĂU de credite este un LUX, un LUX care NU COSTĂ! De acum ți-l permiți și tu pentru că ne-am întâlnit!”

Nu sunt un fan al creditelor de orice fel. Prefer să transpir mai mult ca alţii pentru lucrurile şi bunurile mele. Dar ştiu că există şi situaţii în care poţi fi nevoit să apelezi la ele. De exemplu un credit rapid sau un credit de nevoi personale când ai probleme de sănătate ori dacă eşti tânăr, în putere şi găseşti o oportunitate bună, un credit "Prima casă", ştiu că toţi tinerii visează la aşa ceva. Nu este nimic greşit în asta.

Dacă vă înhămaţi la o asemenea întreprindere, sunt sigur că v-ar prinde bine sfatul unor profesionişti, care evident au experienţă. Nu va mai trebui să alergaţi din bancă-n bancă, nu va trebui să citiţi maldăre de hârtii, rezolvaţi totul într-un singur loc. Fără pierdere de vreme, curat şi eficient. Cele mai bune soluţii de creditare vă sunt oferite gratuit. Vă pun mai jos un interviu cu directorul general al societăţii ca să vă faceţi o idee.


Durează cam multişor, dar cred că merită să îl vizionaţi dacă aveţi neapărată nevoie de un credit. Părerea mea! Bine ar fi fost ca şi atunci când aveam firmă în Bucureşti să fi auzit de ei. Acestea fiind spuse vă doresc alegeri bune!

În plus, dacă vreţi să începeţi o afacere în domeniul financiar-bancar, franciza AVBS Credit vi se va potrivi ca o mănuşă.

Nu cred că pot vorbi de asemănări sau deosebiri între creditul moral al unui blogger şi un credit financiar. De la Euclid încoace paralelele nu se întâlnesc. Un blogger nu scrie neapărat pentru profit, pe când o bancă... lucrează pentru acţionari. De fapt asta este menirea lor! Dar dacă eşti şi blogger şi client al băncilor este bine să păstrezi aceleaşi obiceiuri de moralitate, pentru că după cum ştiţi, băncile au memorie de lungă durată. Ca şi internetul dealtfel.

Dar hai totuşi să încerc! O asemănare ar fi că atât în spatele blogurilor cât şi al băncilor se află oameni. Cu defecte, cu calităţi, cu decizii bune sau greşite. Deosebirea ar consta, după părerea mea, în filtrele care se aplică. Un blogger scrie ce şi când vrea şi doar de el depinde cum va fi văzut în online. Pe când o bancă are o politică generală, niveluri decizionale, supape de control şi mulţi avocaţi (aşa că citiţi cu atenţie contractul).

Articol scris pentru proba 16 de la SpringSuperblog, ultima! Pentru că am ajuns la final mi se pare corect să vă prezint partenerii şi sponsorii acestei competiţii, pe care îi găsiţi în link-ul de dinainte.

35 de comentarii :

  1. Asta cu banca ce lucreaza ...pentru actionari chiar mi-a placut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, aşa am spus şi îmi menţin părerea! :)

      Ștergere
    2. Sunt de acord cu tine. Ca doar nu or sa lucreze pentru noi;)

      Ștergere
  2. Bancile sunt societati comerciale care lucreaza pentru profitul lor. Ai dreptate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca să fim cinstiţi pentru asta sunt făcute. Nu-mi dau seama cum funcţionează cele islamice.

      Ștergere
  3. Sfaturi utile :) multi vor, dar nu stiu de unde sa inceapa. Cu informarea as zice eu, iar acest articol e tocmai bun!

    RăspundețiȘtergere
  4. Punct ochit, punct lovit! Un articol simplu si onest, cu note glumete pe ici, cu note foarte serioase pe colo... Imi place! Te felicit pentru el, ca si pentru intreaga activitate de pana acum!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ai zis sa fie onest, nu modest. Dupa parerea mea ai fi putut sa scrii mai mult despre bloggeri si implicarea lor in activitatile online dar mai ales in offline. Spor!

    RăspundețiȘtergere
  6. Interesante activitatile voastre din offline!

    RăspundețiȘtergere
  7. Un blogger ar trebui vazut pentru ceea ce este. Daca e unul mediocru...asa sa fie vazut! Dar asta nu inseamna ca nu ii permiti sa creasca. De abia apoi va deveni o voce puternica si apoi poate chiar un influencer. Fata de meseriile din online, blogging-ul creste ca un copil in om matur si trebuie sa intelegem etapele astea sau categoriile de persoane de pe acest domeniu.

    RăspundețiȘtergere
  8. Blogger... daca am fi in perioada lui Moromete cred ca ti-ar fi dat un raspuns pe masura.Banci erau si atunci. Multa bafta in dezvoltare

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am citit Moromeţii pentru că pe vremea aia (atunci când am terminat liceul) bacalaureatul se dădea pe bune. Nu îmi aduc aminte ca Marin Preda să fi scris despre ceva asemănător cu AVBS Credit.

      Desigur, existau bănci şi băncuţe! Cam pe la fiecare poartă din sat. :)

      Ștergere
    2. A scris despre Banca Marmorosch Blank! Chiar în "Moromeţii". Cea falimentată în 1931 :) Şi a mai scris despre una, în volumul doi al "Moromeţilor" - să văd dacă-mi aduc aminte...

      Ștergere
    3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Banca_Marmorosch_Blank

      Ștergere
    4. AVBS Credit nu este o bancă şi exact la asta m-am referit în comentariu! :)

      Ștergere
  9. De ce UN BLOGGER TREBUIE SĂ FIE ONEST? nu ar trebui sa fim cu totii asa? Desfasor activitati in cadrul O.N.C.R. (Cercetasii romaniei) si ii invat pe copii in primul rand sa fie onesti.(sa nu se faca avocati sau banchieri). Onestitatea ar trebui sa ne caracterizeze pe toti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În teorie ai dreptate, dar în practică... nu se întâmplă.

      Ștergere
  10. Ce pot sa spun mai decat ca: conteaza mult sa ai "coloana vertebrala". (Nu vreau sa fac trimitere la blogul meu si totusi... gasiti aceasta trimitere inainte de sectiunea comentarii).

    Si nu ma refer la sistemul ososcare ne sustine, ci la faptul sa iti poti tine capul sus fara rusine printre oameni... iar la partea asta intervine mult onestitatea... si daca este adevarat la om, de ce n-ar fi adevarat si in cazul instituiilor caci la urma urmei tot oameni unt si in spatele acestora...

    Radu, nu pot spune mai mult decat ca ai pus punctul pe "i", felicitari pentru articolul foarte inspirat.

    RăspundețiȘtergere
  11. Răspunsuri
    1. :) Oamenii au multe nevoi. La care dintre ele te referi?

      Ștergere
    2. A fost un spam. Te asteptai sa-ti raspunda? :))))

      Ștergere
    3. Cristi, nu a fost un spam. Probabil e dat de pe telefon din maşină!

      Ștergere
  12. Te felicit pentru participarea ta la această ediție a Superblog. Ai scris exact așa cum te prezinți și cum ești, un blogger onest și calculat, de "vină" este background-ul de inginer. E extraordinar să poți participa la atâtea evenimente, atât online cât mai ales offline. Ești un norocos, sunt mult mai multe evenimente organizate acolo la tine, la malul mării. Cât despre creditare, ca și în această competiție, totul trebuie să fie un parteneriat cât se poate de onest.
    Baftă multă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să fie! La baftă mă refeream! :)

      Cât despre evenimente, colegii mei spun că sunt prea puţine!

      Ștergere
  13. Radu, mie imi place cum ai abordat. De sfaturi suntem satui, citim orice articol de blogging vechi și nou și stim ce e de facut, dar experienta fiecaruia conteaza, mersul lui, bun sau rau, cu amărăciuni sau succese on line conteaza mai mult. Ai avut note bune, ai scris mai bine ca niciodata, ai umor și simtul realitatii, ca și la mine, nu te-a parasit, adaptand subiectele la realitatile curente. Excelent!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc Adriana! Am scris cum mi-a venit, mi-a luat cam o oră. După, două zile l-am corectat şi tot mi-a scăpat o repetiţie. Sper să scape şi juriului. :)

      Acum aşteptăm notele. Baftă mie, baftă ţie!

      Ștergere
  14. Un om trebuie să fie onest, indiferent de profesie!
    Cât despre șansele tale de câștig, niciodată să nu spui niciodată. Dacă tot îți place să transpiri mai mult decât alții, zic să fii și încrezător în tine însuți!
    Mulțumim pentru articol și mult succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc de vizită! Mă autocaracterizez a fi un optimist incurabil! :)

      Ștergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !