luni, 28 martie 2016

XGAMER CU HYPERX

În caz că nu ştiaţi, vă informez eu acum.

Există o comunitate pe online-ul românesc, numită Xgamers, din care am aflat cu surprindere, de curând, că face parte şi fiul meu.
Care în această lună a împlinit frumoasa vârstă de cinsprezece ani. Povestea a început cu doi ani înainte, când de ziua lui i-am luat un sistem PC performant, proiectat pentru jocuri. Asta a fost dorinţa lui, personal aş fi înclinat spre ceva care să îl îndrepte spre cariera de programator. Ocupat cu munca, nu am avut timp ca să îi urmăresc evoluţiile, deşi uneori mă uimea cu rapiditatea cu care umbla pe laptopul meu. Vrem, nu vrem, trebuie să recunoaştem că noile generaţii ne întrec cu mult în acest domeniu.

În prezent, de fapt acum două săptămâni. Mă întorc destul de târziu acasă şi îl găsesc încruntat.
- Ce s-a întâmplat, întreb eu.
- Am pierdut în semifinală, la jocul... Şi puteam să-i bat. De vină e doar hard-ul ăsta. Merge mult prea încet.
- Dar am luat calculatorul împreună şi am ales tot ce e mai bun.
- Tati, doi ani în lumea calculatoarelor înseamnă o eră. Şi dacă tot veni vorba, peste două zile împlinesc o anumită vârstă sau ai uitat?
- Bine, să înţeleg că îţi doreşti ceva în mod special. Ce anume?
- Păi aş vrea ceva de la HyperX. Mai exact un Predator!


- Adică? Fii te rog mai exact!
- Mai bine îţi arăt! Hai în cameră la mine! Uite, aici avem oferte SSD! Şi ca să vezi că sunt grijuliu cu banii tăi (un zâmbet ştrengar îi apare în colţul gurii), ne uităm pe promoţii SSD Kingston.
- Vedem noi, până la ziua ta mai este! Dar lămureşte-mă la ce îţi trebuie!
- Păi tati, aplicaţiile şi fişierele mi se vor transfera instantaneu. Este vorba de viteza de acces şi transfer. În plus, are o siguranţă în exploatare cu mult mai bună decât hard disk-urile.
Sunt uimit de câte a învăţat în ultimul timp.
-Te rog muuuult. Mult de tot. Apropo şi tu ar trebui să îţi iei unul, îmi aruncă el o nadă.
- De ce, întreb eu uimit.
- Nu auzi că laptopul tău huruie ca un tractor? Şi se mişcă ca o broască ţestoasă mergând înapoi? În plus este rezistent la şocuri, te-am văzut cum l-ai scăpat ieri când te urcai în maşină.
- Bine, bine, m-ai convins. Dar cu hard-urile ce facem?
- Le transformăm în hard-uri externe!
- În regulă, de unde le luăm?
- Tati, eşti de pe altă planetă? Evident că de la un magazin online! Unul de top!

- Faci tu comanda sau o fac eu?
- O facem împreună, trebuie să te ajut să alegi şi SSD-ul tău!

Povestire scrisă pentru SpringSuperblog, proba cu numărul 12.





13 comentarii :

  1. Apoi o sa-ti zica "daca tot imi iei asta, ia-mi si placa aia de sunet si mouse-ul ala misto si cooler-ul ala belea si memoria aia beton..."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Sunt trecut prin multe asemenea lupte! Am experienţă!

      Ștergere
  2. Ah, apropo, va rog ceva pe voi cei cu copii gameri. Dati-va peste cap pentru pasiunea lor de a avea un PC sau Laptop performant, caci nevoia asta la copii se va deteriora cu timpul si o sa treaca peste o placere refuzata foarte importanta. Daca vor avea ei salariu mai incolo si daca isi vor cumpara ceva performant, s-ar putea sa nu mai aiba acelasi chef si vor fi chiar tristi din motivul asta. Eu unul asa ma simt acum... Am ratat momentul si inca ma oftic.

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca ar fi dupa copii, in fiecare luna ar trebui schimbat cate ceva la calculator:).E bine ca vin si cu solutii!

    RăspundețiȘtergere
  4. There is magic in Kingston Town.
    Oh Kingston Town,
    The place I long to be.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În tinereţe am pierdut şi eu ore întregi cu jocuri de strategie.

      Ștergere
  5. Mda, fără copii și sfaturile lor deștepte viața nu ar fi asa frumoasa. Ieri am avut petrecere în familie și am dat peste „alt copil deștept”. Avea doar 8 ani și eu m-am simțit mică de tot privindu-l ce lecții ne-a dat. Senin, fără infatuare ca și când menirea lui e să facă lumină în ce nu știau adulții. Salutari fiului tau.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) O să îi transmit!
      Nu am vrut să îl dezamăgesc să-i spun că am SSD-ul în sertar şi că aştept să se termine SB ca să îl montez pe laptop.

      Ștergere
  6. ..tu nu poti dezamăgi pe nimeni, indiferent de ...alegeri

    RăspundețiȘtergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !