luni, 14 martie 2016

POVESTE URBANĂ

Adică cum ar veni, din zilele noastre.

Şi începe cam aşa.
Mergeam cu bătrânul meu Opel Ascona pe Calea Rahovei, în jos către centru. Cine e din Bucureşti ştie.  Maşina era roşie, nu albă cum ar trebui să fie în poveste. Dar avea scaune Recaro.

Mergeam alene, de abia ieşit dintr-o mică negociere, când văd o mică gazelă alergând ca să prindă tramvaiul. Încearcă să scurteze drumul, dar unul din tocuri o trădează şi rămâne prins în spaţiul ăla mic de la şine. Rezultatul e devastator, se întinde exact pe locul pe unde trebuia să treacă următorul tramvai.

Plin de initenţii bune opresc şi mă duc să salvez gazela. Tocul refuză să iasă, se rupe dar rămân cu pantoful în mână. Pe genunchiul tinerei gazele apăruse deja o frumoasă vânătaie care se umfla vizibil, ca atunci când dă laptele în fiert. Suflet mare, o iau în maşină şi o reped la spital, la urgenţe. Până o preiau medicii, apuc să-i arunc câteva priviri şi cum sunt prevăzător să-i dau o carte de vizită. Roşcată cu ochi verzi, slăbiciunea mea. Întâmplător pantoful a rămas în maşină şi nu am putut să nu remarc sigla producătorului, un magazin online de pantofi.


Am revenit la spital ca să mă interesez de ea, dar plecase deja. Trebuie să recunosc, îmi căzuse cu tronc fata! Singura legătură rămăsese acel pantof cu tocul lipsă uitat în maşină. Uitasem complet că i-am lăsat o carte de vizită, aşa că am fost plăcut surprins când a doua zi, fiind la birou, mi-a sunat telefonul.
- Am vrut să vă mulţumesc pentru ce aţi făcut pentru mine!
- Cu mare plăcere! Dar te rog, nu mă mai domni! Eu sunt Radu!
- Bine atunci! Am o mare rugăminte la tine. Am nevoie de pantof, chiar aşa fără toc. Sunt singura amintire care mă leagă de tatăl meu plecat undeva departe. Ai putea să mi-l dai?
Arunc o privire scurtă în agendă şi răspund:
- Desigur, dar azi îmi este foarte dificil. Nu ar fi convenabil mâine?
- E perfect, a spus ea îmbrăcată toată în zâmbet.

Cât timp am întrebat-o cum se simte, prin minte mi-a trecut un gând deloc cuminte. Cum am închis telefonul l-am şi pus în aplicare. Am intrat imediat pe site-ul menţionat mai sus şi am căutat pantofi din piele naturală. Am găsit destul de repede colecţia pantofi "stiletto Red Queen". Mi s-a părut că se potriveşte cu nuanţa părului ei.



Când au sosit, am rugat secretara (o doamnă în vârstă, respectabilă, nu vă gândiţi la prostii) să-mi aranjeze pachetul punând pantoful fără toc deasupra.

Ce a urmat este o cu totul altă poveste asupra căreia voi reveni!

După cum cred că deja aţi ghicit este o poveste scrisă pentru SpringSuperblog 2016., proba numărul 5!

6 comentarii :

  1. Cenusareasa de-a dreptul... varianta remastered pentru zilele noastre... si apropo... nici cu tine nu mi-e rusine... cavaler pana-n panzele albe (asa cum te stiu din totdeauna).

    RăspundețiȘtergere
  2. Răspunsuri
    1. Sincer, nu am îndrăznit să încerc! Dar probabil! :)

      Ștergere
  3. Chiar crezi ca a fost intamplator uitatul pantofului in masina??

    RăspundețiȘtergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !