miercuri, 2 martie 2016

POVESTE DE PRIMĂVARĂ

De început de primăvară, ca să fie clar!

Să purcedem  la scris.
A fost odată ca niciodată (adică ieri), un împărat vestit peste mări şi ţări. Care avea o singură fată, crescută în puf, că deh, era prinţesă. Frumuşică, educată, cu o dotă pe măsură, adică o vilă pe malul mării cu douăzeci de camere şi un miniport pentru iahturi.
Locaţia era special aleasă pentru că fata avea un început de astm şi în plus era mare iubitoare de animale de companie.

Cum vremea măritişului se apropia, împăratul a dat sfoară-n ţară. Pretendenţii nu au încetat să apară. Au fost triaţi atent de sfetnicii împăratului, urmăriţi atent şi de fiica lui, din spatele unui geam oglindă, nerăbdătoare să-şi găsească ursitul. Ochii i s-au oprit asupra unui tânăr mlădiu, cu părul ca pana corbului şi ochi la fel de negri, ce purta cu mândrie blazonul singurului loc din online de unde cumpăra şi ea. 
Nu ştia încă, dar cucerise inima tinerei fete. Pe care o văzuse de două ori când se plimba cu mica lui şalupă şi o dată pe internet. Cum se spune, ochii văd inima cere. Acum trebuia să treacă prin adevăratele furci caudine, întrebările membrilor familiei.

Prima întrebare a venit direct din partea împăratului:
- Cum îmi vei proteja fata? Bănuiesc că ai aflat că are astm.
Răspunsul a venit prompt:
- Desigur cu ceva din gama noastră de aspiratoare profesionale!
Intervine împărăteasa:
- Poţi să ne  spui mai exact cu ce?
- Cu ce avem mai bun, cu un Rohnson Aquatech R144! Vestit în toată lumea! Filtrarea este în apă, ideal pentru persoanele care au grijă de sănătatea lor, mai are un filtru Hepa care reţine aproape toate particulele mai mari de 0.3 microni, are ţevi telescopice metalice. În plus are şi funcţie de suflare a aerului!


Bine, au mai fost multe spuse, discuţii aprinse, dar cum tânărul pretendent s-a descurcat bine, mai ales în prevenirea alergiilor respiratorii, mâna prinţesei i-a fost acordată.

Iar eu m-am aruncat în şea, pe o motocicletă cu stea şi v-am spus povestea mea!

Această poveste a fost scrisă pentru proba 1 a competiţiei Spring SuperBlog 2016.

10 comentarii :

  1. Captivanta povestea ta!Interesant mi se pare si acel tip de filtrare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Auzi tu... Vine cu aspiratorul la printesa! Funny! Eu zic ca parintii tanarului aveau afacerea cu aspiratoare asa ca imparatul a gasit sens intr-o asemenea relatie :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Cam subreda printesa! Cred ca i-a fost de mare folos aspiratorul.

    RăspundețiȘtergere
  4. Puteam jura ca vei scrie din experientele tale, dacă nici tu nu ai fi avut, tinand cont de vechile tale pasiuni...

    Ma surprinzi. Bafta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Baftă şi ţie! Vechile pasiuni au bloguri dedicate! :)

      Ștergere
  5. Te pricepi de minune la povești! :D
    Succes, Radu! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aş vrea eu să mă pricep la poveşti! :)

      Mulţumesc!

      Ștergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !