miercuri, 30 martie 2016

O ALEGERE INSPIRATĂ

Este cheia unei nunţi de vis.

Alegerea trebuie făcută cu atenţie şi în deplină cunoştiinţă de cauză. Fără doar şi poate, este un eveniment memorabil în viaţa tuturor.
Ieri, în noapte, pe la 23.30 primesc un telefon de la un bun amic din Bucureşti. De abia aţipisem, aşa că răspund, un pic buimac, crezând că este o urgenţă. 
- Moşule, se mărită fiică-mea!
- Care din ele, răspund un pic perplex.
- Ce-ai înnebunit? Aia mare desigur!
- Păi nu-i plecată la studii în Anglia?
- Ba da, dar în vacanţă vine cu viitorul soţ şi vrea să-i fac o nuntă ca-n filme.
- Bine,bine şi ce treabă am eu? Nu eşti tu taică-su, întreb eu, acum trezit de-a binelea.
- Desigur, dar tu eşti naşul ei, aşa că trebuie să pui umărul. Neapărat la organizare.

Îl felicit, promit că o să ajut, mai vorbim câteva fleacuri şi îi spun categoric că la ora aia mă doare să gândesc. Încerc să mă cufund din nou în somn, dar un gând sprinţar nu-mi dă pace. Brusc îmi aduc aminte că anul trecut am participat la nunta fiului altui prieten unde am fost impresionat de locaţie, de salonul de nuntă şi de organizare. Îmi scormonesc memoria şi încet lucrurile încep să se adune. Am fost pe DN1, în Săftica, mai exact în complexul Săftica Resort. Dar cum se numea salonul? Ah,da! Salon du Mariage Toujours l’Amour!


Îmi notez  pe hârtie, mă aşez pe pat şi de data asta chiar adorm hotărât să-i caut a doua zi pe internet. Alunec încet, încet în lumea viselor. Unde îmi dau seama că nu ştiu nimic despre viitorul mire, chiar dacă este vorba de fina mea. Vă povestesc şi eu ce îmi aduc aminte din vis.
Invitaţii sosiseră, la fel ofiţerul stării civile şi preotul care urma să pecetluiască unirea celor două suflete. Totul era pregătit. Toţi sporovăiau între ei, numai mirele lipsea.



În ultimul moment iese (din mare) din piscină un scafandru care stârneşte o agitaţie nemaipomenită. Îşi dă neoprenul jos rămânând într-un impecabil costum şi toată lumea aplaudă. Era el, cel aşteptat. Ceremonia începe cu tot ritualul de rigoare.



Lumea se retrage în salon, chiar şi cei din zona de lounge întârziaţi la un cocktail şi o ţigară sau din zona verde generoasă.


În acel moment mai ies doi scafandri care se schimbă şi se amestecă firesc printre invitaţi. Au în gând să fure mireasa. Se hotărăsc să mai aştepte în timp ce iau primul fel de mâncare, alcătuit din preparate de înaltă clasă, pregătite în bucătăria proprie a salonului de nuntă.



Fina mea se duce să îşi pudreze nasul în toaleta specială pentru mirese, pregătindu-se să deschidă dansul în sala fără stâlpi interiori foarte potrivită pentru un astfel de eveniment.



Puţin mai târziu zeci de perechi se învârt într-un ritm de vals, moment propice pentru cei doi să îşi pună planul în aplicare. Nu trece mult timp şi ne dăm seama că lipseşte ceva. Ah da, mireasa! Facem imediat un consiliu de urgenţă, trimitem cercetaşi, căutăm urme, întrebăm în dreapta, în stânga, se pare că nimeni nu ştie nimic. Până când sună telefonul mirelui. Îl pune pe speaker.
- Suntem răpitorii. Mireasa e într-un loc în care nu puteţi ajunge!
Urmează o pauză. Timp în care şuşotim între noi dacă e cazul să organizăm un comando de salvare!
- V-am captat atenţia? Să nu vă gândiţi să faceţi lucruri prosteşti! Locaţia e blindată şi într-o zonă necunoscută vouă!
- Bine, ce vrei?
- Firesc, o răscumpărare!
- Şi cam care ar fi aia?
- Două sticle de vodkă premium, o ladă de şampanie franţuzească şi o promisiune fermă din partea managerului salonului, pentru o rezervare tot pentru o nuntă. Condiţiile nu sunt negociabile!
- Cu primele două e uşor, cu a treia însă... Din câte ştiu, restaurantul de nuntă este rezervat pe tot sezonul.
- Vă descurcaţi voi, vă sun peste cinci minute!
Managerul ne face un semn discret şi ne spune că are o ofertă specială last minute. Sună din nou telefonul.
- Deci cum facem?
- S-a rezolvat totul! Aduceţi mireasa!

În câteva minute soseşte. Cu stupoare aveam să aflăm că a fost "ostatică", evident cu complicitatea ei în acelaşi complex, în spaţiul de cazare util mai ales pentru invitaţii sosiţi din provincie.

A doua zi îi dau telefon prietenului meu şi îi spun că i-am găsit soluţia perfectă. Nu i-am povestit visul meu curios să văd dacă a fost o premoniţie! Şi dacă tot mă ocup de organizare nu o să ratez berbecuţul la proţap, că mult îmi place!
I-am dat toate informaţiile, inclusiv link-ul site-ului pe care îl aveţi şi voi mai sus şi am stabilit o vizită la locaţie ca să se convingă că acolo chiar se poate organiza o nuntă ca în filme.

Articol scris pentru SpringSuperblog 2016, proba numărul 13.

4 comentarii :

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !