vineri, 29 ianuarie 2016

DE CE CLIMATICO?

Fie vorba între noi, este o întrebare mai mult decât retorică.

Dacă tot v-am trezit curiozitatea, haideţi să vă spun şi despre ce este vorba.
Motto: "Românul îşi pune iarna aer condiţionat, e mai liber la proiectat şi montat."

De ce spun că este o întrebare retorică? E simplu! Cel care mi-a recomandat Climatico.ro, atât online cât şi offline, cu mare căldură (sic), este nimeni altul decât bunul meu prieten, cel care a terminat Frigotehnia în Bucureşti. Asta după ce a apelat la ei, gata să le sublinieze orice mică greşeală cu ochiul lui vigilent de specialist. Mi-a spus chiar că:
- Radu, îmi doream să-i prind cu cea mai mică greşeală la gestionarea spaţiului, la montaj dar sincer nu am găsit nimic. Sunt buni, buni! Şi să vezi ce promoţii la aer condiţionat au! Nu o să-ţi vină să crezi!


Nu că nu aş avea încredere în prietenul meu, dar poate frăţia de breaslă, eventual foşti colegi în firmă să-l facă să îi recomande cu atât de multă tărie. Deh, Toma Necredinciosul. Aşa că am făcut mici cercetări unde am mai aflat câte ceva, ca de exemplu:
- Au o viziune: aceea de a fi primii în preferinţele românilor, atât pentru achiziţia de produse dar şi pentru servicii de climatizare.
- Au o misiune: aceea de a fi reperul de excelenţă pentru servicii în România, oferind beneficii maxime atât clienţilor cât şi furnizorilor lor.
- Sunt membri ai Asociaţiei Generale a Frigotehniştilor din România, ceea ce spune multe.
- Sunt membri ai Asociaţiei Române a Magazinelor Online, cu toate avantajele care decurg din asta.
- Au Standardul de Management al Calității - ISO 9001, bănuiesc că ştiţi ce înseamnă asta.

Pentru mine este suficient ce am aflat, evident recomandarea făcută de prietenul meu joacă un rol important.
Dar mai sunt multe lucruri, toate de bine, pe care le puteţi afla direct de pe site-ul lor, pe care vă las să-l cercetaţi în voie. Sincer, ce m-a convins pe deplin a fost latura verde (partea de reciclare) a firmei.



Evident, la vară poate schimb şi centrala termică, că tot şi-a trăit deceniul.

16 comentarii :

  1. Aerul conditionat e bun in orice anotimp. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. E musai sa intru si eu pe pagina celor de la Climatico! Doar vine vara...

    RăspundețiȘtergere
  3. Vara, cand lucrezi de acasa, la aproape 45-48 de grade afara si in casa cam la fel plus umiditatea aerului, un aer conditionat e mana cereasca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa este, de aceea este bine să nu ne trezim în vârf de sezon!

      Ștergere
  4. Eu folosesc aerul conditionat doar de nevoie, dar mi s-a intamplat sa nu-mi mearga exact cand aveam nevoie mai mare. L-am luat intr-un august sufocant, dar pana l-am montat se cam dusese canicula. Anul urmator tot in august mergea dar nu racea. Cred ca era inca in garantie, asa ca l-am rezolvat. Dar tot dupa ce trecuse canicula, pentru ca firma din certificat se schimbase si preluasera altii contractul. Asa ca e bine sa ai pe cineva serios cand e vorba de aer conditionat. E bine ca se gandesc si la mediu. Spor!

    RăspundețiȘtergere
  5. Romanul isi pune iarna AC, caci da si caldura! :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Noi am schimbat nul trecut centrala termica. Isi facuse si ea deceniul. Acum avem in plan sa ne montam si aparat de aer conditionat, asa ca articolul tau e de luat in seama.

    RăspundețiȘtergere
  7. Este bine sa stii unde sa gasesti niste oameni seriosi, profesionisti. O sa tin cont cand ma voi hotari sa pun aerul cconditionat.

    RăspundețiȘtergere
  8. sunt in razboi cu aerul conditionat dar uneori nu am incotro :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă este corect dimensionat, instalat şi întreţinut nu are de ce să îţi facă probleme!

      Ștergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !