marți, 1 septembrie 2015

ASTA-I POFTA CE-AM POFTIT

De data asta s-a nimerit.

Ca în cale, prin piaţă, o tejghea cu fructe, în faţă să-mi sară.
Cu mure, cu zmeură, cătină, afine sau merişoare. Vederea mea periferică a funcţionat din nou perfect! Cineva din staff-ul tejghelii tocmai punea pe tarabă o lădiţă cu coarne. Nu din alea de drăcuşor, ci alea roşii, fructele mele preferate.

După o negociere la sânge, eu susţineam că i-am făcut safteaua, el susţinea că erau proaspete, de abia aduse, de undeva din Dobrogea, ne-am înţeles. Trei lei juma' de kil.

Fug repede cu ele. În sită la spălat le pun.


La frigider le bag, evident nu înainte de a "fura" aproximativ 25% din minunatele fructe roşii.


Noroc cu telefonul care sună în duşmănie şi mă obligă să mă teleportez cu autobuzul în celălalt capăt al Constanţei. Aşa că apucă să se răcească.

Pe la 22.30 revin la frigider. Cu gânduri nu tocmai cuminţi. Adică doream să termin şi restul. Repede şi în linişte. Rezolv rapid şi doar sâmburii mai sunt ca amintire. O să-i împrăştii pe terenul de lângă bloc, poate cu noroc se va prinde măcar unul.


Rugăminte: dacă cineva are o plantaţie de corn şi  mă citeşte, am nevoie de o creangă arcuită din care să pot face un arc.

Sfat: nu le rataţi. La fel ca toate celelalte fructe de pădure aduc mari beneficii.



9 comentarii :

  1. le vanez de cativa ani prin padure, am facut si dulceata de coarne + mure anii trecuti. Anul acesta le-am verificat deja saptamana trecuta, dar inca sunt necoapte (pe la noi). In schimb ce priveste arcul tau, nu ma pricep ... copacii sunt destul de mari si batrani ... poate or fi si tineri dar nu ma interesat acest aspect pana acum ... iar cum sa-ti trimit o creanga ... habar nu am ....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu dulceaţa, ce să spun, e tare bună, deşi, sincer prefer fructele proaspete!

      Creanga, dacă e voie, se taie, se curăţă de spini, se înveleşte în folie şi se pune pe curier cu plata transportului la destinatar. Doar să se poată face un arc din ea! :)

      Ștergere
    2. ca sa pot executa aceste manevre, trebuie sa fii mai precis cu forma, dimensiunea, grosime, calitatea .... materialului .....

      Ștergere
    3. doar ce am mai aruncat un ochi pe internet in cea ce priveste confectionarea arcurilor si am gasit asta: https://www.youtube.com/watch?v=0y7wUH_WBs0 care ma duce cu gandul ca lemnul de corn este noduros ... aici nu se cauta esenta cat mai dreapta? .... arucirle din acest filmulet mi se par destul de "profesionale" ...

      Ștergere
    4. sunt convins ca stii ce ai de facut, dar cu toate astea uite aici cateva sfaturi: http://www.traditialemnului.ro/?page_id=15

      Ștergere
    5. Frasinul ca frasinul dar un alun ar fi perfect! :)

      Ștergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !