vineri, 15 mai 2015

SALVAŢI COPIII

Pentru că în acest fel veţi salva viitorul

Al meu, al vostru, al tuturor.
Naşterea unui copil este un miracol în sine. Haideţi să punem umărul să facem ca orice minune să dăinuiască. Şi chiar dacă motivul poate fi egoist (viitorul), gestul nostru poate fi altruist (prezentul).
Culmea, e complet gratuit! Mai puţin acele minute în care trebuie să completaţi unul din formularele necesare
Adică:


În cazul în care au existat numai venituri din salarii!
Sau


În cazul în care s-au realizat venituri şi/sau din activităţi independente.

Important, se referă la venituri din 2014 şi termenul limită pentru depunere este 2015, 25 mai.
Aşa că nu este cazul să mai ezitaţi. Luaţi un pix în mână şi completaţi. Unul din formulare.

Totuşi cele mai bune informaţii le puteţi găsi pe Salvaţi Copiii România. Aici puteţi găsi şi o listă cu maternităţile ce au fost sprijinite de-a lungul timpului.

10 comentarii :

  1. daca te referi la donarea celor 2%, in totdeauna am sprijinit crucea rosie si voi face la fel in continuare :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu pot decât să mă bucur că există oameni ca tine. Sper să fie din ce în ce mai mulţi!

      Ștergere
  2. Cei 2% i-am dat si dau in continuare BISERICII.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu conteaza cat sunt sau nu sunt de credincios, dar daca ma uit cu ce masina se plimba popa, la ce telefon vorbeste, ... si alte cate de la care el ar trebui sa se abtina, caci pentru el Domnul e mai presus de toate ... as spune si eu cu litere mari ca FACI UN LUCRU FOARTE RAU donand biserii cei 2%. Biserica pe lnga faptul ca detine foaret multe terenuri din care o parte sunt inchiriate si aduc venit, primeste un procend mare din bugetul de stat fata de ministerul sanatatii de exemplu ....

      Ștergere
    2. :) Emod, fiecare are dreptate în felul lui. Dar scopul acestui articol este să facem tot ce putem ca să salvăm copiii. Şi să sperăm că există speranţă pentru viitor.

      Ștergere
  3. Avand in vedere ca banii stransi pana acum au dotat multe spitale din tara, cred ca este o optiune foarte buna. Spor!

    RăspundețiȘtergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !