vineri, 31 octombrie 2014

ÎMI PLAC VINURILE ROMÂNEŞTI

Pe care am început să le descopăr

Destul de târziu. Adică pe la şaptesprezece ani...
Când mi-au picat în mână cărţile  lui Ioan Dan. În care le lăuda. Unde, dacă vreţi, puteţi citi despre vinurile noastre meşteşugite. Iar adevărata artă de a vorbi despre ele o găsiţi aici.

Apoi l-am văzut şi pe regretatul Radu Anton Roman la televizor, i-am citit cartea (care pare trasă mai degrabă spre poezie decât spre o carte de bucate) şi nu în ultimul rând l-am întâlnit pe domnul doctor Puşcă (oneolog de talie mondială) cu care am discutat destul de mult despre tainele vinurilor.

O să dau un mic citat ca să vedeţi de ce preţuiesc eu atât de mult vinurile româneşti.
"Aşteaptă să fie redescoperite, reparate sau reconstruite zeci de vinuri de altădată, fără pereche, nu neapărat prin valoare ci prin caracteristici unice în lume. E şi asta o excepţionalitate!
Mii de vinuri ale mapamondului fac fală unor vitrine celebre, nu numai pentru că sunt bune, ci pentru că sunt altfel!"
Am respectat întocmai citatul. Cu tot cu intonaţie.

Şi m-a bucurat mult că am găsit un site care respectă vinurile româneşti:

Un magazin de vinuri

Care m-a impresionat. De ce? Vă spun imediat. Găsesc la ei şi vinuri pe sufletul meu. Adică :

Mustoasă


Sau poate o Zghihară de Huşi.

Zghihară
Poate ar merge şi o Crâmpoşie. Doar aşa ca intrare.

Crâmpoşie

De vinuri româneşti pot vorbi mult. Din perspectiva unui om care a încercat să guste câte puţin din toate. Nu sunt un specialist şi nu intenţionez să devin. Dar avem atâtea minunăţii în ţara asta că ne-ar bate Dumnezeu de le-am da uitării. Mai ales că se zvoneşte că însuşi Dionysos, zeul grec al vinurilor s-a născut pe aceste meleaguri. Vă mai dau nişte nume de vinuri, nu de alta, dar măcar să vă fac poftă:

-Băşicată-vesel şi simplu
-Majarcă-tineresc
-Somoveancă-onest, şprinţar
-Negru de Sarichioi-catifelat
-Creaţă-trei gusturi succesive
-Corb (Negru Vârtos)-mă penalizează Google dacă spun la ce foloseşte.

Plus multe, multe altele.

M-am bucurat că am scris articolul acesta pentru că în foarte scurt timp vine şi ziua mea. Sunt Scorpion. Şi mă întreb, pe unde oare o să scot cămaşa? Oare cu un Parmac de Calafat-de cursă lungă? Iar când îmi pleacă invitaţii mă îndulcesc şi eu cu un "Lacrima lui Ovidiu", vin licoros de Murfatlar.
Apropo, îmi place să primesc cadouri cu dop de plută!







20 de comentarii :

  1. Nu sunt bautoare de vin, dar am lucrat candva, in tinerete, la o crama... Mi s-au scurs ochii la vinurile de pe site!

    RăspundețiȘtergere
  2. Hahah, ai fost supertare cu "penalizeaza-ma google..." :))
    Vad ca vinurile au placut, e si firesc. E un sibiect bun si la indemana. unde ma i pui ca vin si sarbatorile.... Am scris si eu aseara, mai trebuie sa il corectez....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Întradevăr, subiectul mi-a plăcut. Oricum poţi face un blog întreg numai pe acest subiect. Mă bucur că ţi-a plăcut. Aştept să-l citesc şi eu pe al tău

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. Vezi dacă nu ai citit tot?
      Am spus că îmi place să gust din toate câte puţin.
      "Cel de Teaca sau de Şarad e bun pentru leacuri. Din ăsta, oamenii cuminţi beau cu degetarul. Pe omul sănătos îl doboară în două ceasuri. Pe cel beteag îl tămăduieşte chiar cînd e cu un picior în groapă."
      Reţine degetarul! :)

      Ștergere
    2. Candva parca duceai mai mult de un degetar?!:))

      Ștergere
    3. Nu-mi aduc aminte să fi fost vreodată cuminte! :=

      Ștergere
  4. Ce idee buna a avut cel care a facut site-ul cu vinuri romanesti! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Chiar n-am auzit de soiurile astea de vin romanesc. Multumesc de informatii.

    RăspundețiȘtergere
  6. Mie-mi plac mai ales vinurile rosii (spre negru). Am vazut cateva denumiri in enumerarea ta. Si ce pofta mi-ai facut... Cand ajung acasa inspectez camara :) Spor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Să-mi spui şi mie ce găseşti după inspecţie! :)

      Ștergere
  7. O sa scurtez citatul si ma rezum doar la "... pentru că sunt altfel..." si deja ar trebui sa ne spuna multe. Nu doar despre vinuri ci despre tot ceea ce am putea face ...

    RăspundețiȘtergere
  8. Wow, ce nume au aceste vinuri! Nu cred ca am avut vreodata ocazia de a le gusta. Mi-as fi amintit. Dar astept cu nerabdare ziua ta, caci sper sa ma numar printre invitati si sa am ocazia de a ma bucura de licoarea magica ce se ascunde sub dopul de pluta. Daca nu, rezolvam la gala. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Eşti invitată de onoare! Dar tot lla gală cred că ne vom vedea! :) Pentru că timpul rămas e scurt. :)

      Ștergere
  9. din toate vinurile astea, numai de lacrima lui ovidiu am auzit. la mine toate-s...vin :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) e adevărat, toate sunt vinuri, dar diferite. şi mai ştiu încă vreo douăzeci de vinuri neaoş româneşti. :)

      Ștergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !