marți, 10 iunie 2014

VREAU SĂ VĂ PREZINT UN BLOG ŞI UN AUTOR

De romane de capă şi spadă

Tot respectul pentru autorul blogului "Istorie furată" care ne aduce aminte printre altele, ce scriitori mari am avut.
Recunosc, volumele mele de Ioan Dan de abia se mai ţin în coperţi de atâta citit. Cred că pot spune fragmente întregi pe de rost, atât de mult mi-a plăcut.

Un mic fragment din blogul respectiv:


„ – Şi ce ne dai ca udătură la puiul cu mujdei? întrebă Ducu înghiţind în sec.
– Aici e mai greu, făcu hangiul, şăgalnic. Vinul de Segarcea aspreşte inima, dar moaie genunchii. Cel de Drăgăşani se lipeşte de tine ca o muiere şi nu te lasă de lîngă el pînă la ziuă. Vinul de Odobeşti e ca sărutul fecioarei: niţel amărui. Vinul de Tîrnave are miros de suflet de sfînt. Pe ăsta trebuie să-l bei închinîndu-te. Îţi toarnă în oase nouăzeci şi nouă de ocale de putere şi-ţi fură gîndurile. La prima cană îţi arată drumul spre rai. La a doua cană îţi dezvăluie iadul cu toţi dracii din el, dacă îţi lipseşte a treia cană. Cotnarul e altfel. După prima cană simţi cum îţi cîntă un cor de îngeri în gură. După două căni înghiţi corul de îngeri cu trîmbiţe şi cu aripi cu tot, să le arăţi de ce eşti tu în stare. Vinul de Babadag e greu ca nisipul din care îşi trage seva. Cel de Teaca sau de Şarad e bun pentru leacuri. Din ăsta, oamenii cuminţi beau cu degetarul. Pe omul sănătos îl doboară în două ceasuri. Pe cel beteag îl tămăduieşte chiar cînd e cu un picior în groapă. Vinurile de Arad şi de Lipova sînt grase ca laptele de mamă. Străinii care nimeresc la mine pentru o noapte vor să guste din toate butoaiele, dar nu se pot hotărî înainte de o lună şi pleacă tot nedumeriţi şi se bat între ei şi-şi mută fălcile, fără să se poată lămuri care din aceste vinuri ar fi cel mai bun. Am avut muşterii care au plecat de aicea năuci, blestemîndu-mi pivniţele şi făcînd jurăminte că nu vor mai călca pe la Privighetoarea de Aur. După un timp, se întorceau pocăiţi şi cu lacrimi în ochi, rugîndu-mă să le iert nesocotinţa. Vinurile de Huşi au nimicit două oşti polone care au călcat Moldova în urmă cu vreo cincizeci de ani. Se zice că polonii erau mulţi cîtă frunză şi iarbă. Veniseră să radă Moldova din temelii. Domnul Moldovei nu apucase a ridica oastea de ţară şi se afla la mare strîmtoare. Cineva dintre oamenii lui l-ar fi sfătuit să le lase în drumul polonilor cam la o mie de butoaie cu vinuri de Huşi. Polonii călăreau semeţi cu hatmanii în frunte, cu săbiile lor straşnice ridicate în dreptul umerilor, cîntînd în gura mare:


„Prin Pocuţia la vale,
Vin polonii tot călare.”


Cînd au dat de vin, fiind cunoscători buni ca şi ai noştri, polonii au pus tabăra la o margine de pădure. La prima oală de vin, polonii au răcnit din toate puterile:
„Pentru victorie! Moarte moldovenilor!”
La a doua oală au răcnit iar:
„Trăiască moldovencele şi pacunele noastre! Fete ca ele nu se află în toată lumea. Să vină a treia oală!”
La a treia oală au răcnit iar:
„Să vină, a patra oală! ’răiască ’oldovenii, ’oldovencele ’răiască ’inul de ’uşi!”
A cincea oală nu a mai avut la cine să vină. Domnul Moldovei cu oamenii lui le-au cules armele şi i-au lăsat să doarmă ca pe nişte creştini de treabă. Cîte unul dintre poloni se trezea o clipă, deschidea ochii mari şi cînta satisfăcut:


„ ’rin ’ocuţia la ’ale
in ’olonii tot ’ălare.”


Pe urmă cădea ca trăsnit lîngă oala lui, visînd la cine ştie ce fapte de arme. Cînd s-au trezit, i-au condus ai noştri pînă la graniţă. Acolo s-au despărţit fără supărare, dar polonii nu s-au putut opri să nu le zică:
„Lasă, că o să nimeriţi şi voi pe la noi! Şi noi avem vinuri bune.”


Vinurile noastre de Soroca şi de Tighina au cruţat pămînturile Moldovei de multe călcări ale tătarilor. Odată a venit la noi un negustor veneţian, mare şugubăţ. Şi, ca să arate că ştie româneşte, a început să îndruge repede în păsăreasca lui cam şmecherească:
„Cotnareasa, Segarcisa, Tîrnavestu, Odobesta, sarmalustia, chiftelina del Moldova.”


Am rîs de veneţian. Era al dracului de glumeţ şi mai ştia şi altele, pe care ni le-a spus la fel de repede şi de şugubăţ:

„Domini Stefani magiore, una grandisima bazilica Putna, extra formoza fata del rumana, una picolina naţione ciomăgire crunto per turco linga podul Magiore.” (Ioan Dan - Curierul secret, Ed.Eminescu 1974)

Sper să vă dea inima ghes să-i căutaţi cărţile!


8 comentarii :

  1. o prezentare mai frumoasa nici ca se putea, felicitari.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Emod, făcută din inimă. Chiar îmi place autorul! :)

      Ștergere
  2. ...câte cărţi şi autori îmi sunt total necunoscuti, noroc cu voi. Mulţumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Astea chiar sunt frumoase dacă îţi place genul. Alexandre Dumas, Michel Zevaco sunt mici copii. :)

      Ștergere
  3. Foarte interesant blog! Multumesc pentru sugestie!

    RăspundețiȘtergere
  4. Blogul pare foarte interesant. Timp liber trebuie sa mai gasesc, mai ales ca articolele sunt tare lungi... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De citit o fac foarte repede, cu scrisul stau eu rău! :)

      Ștergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !