sâmbătă, 10 mai 2014

DESPOTISMUL HIDRAULIC

Este o noţiune foarte veche

Cea mai cunoscută explicaţie se află în ciclul "Dune" scris de Frank Herbert, mai exact la pagina 88 din "Împăratul-Zeu al Dunei" aşa cum am eu cartea de la editura Nemira.
Am vrut să scriu de ceva timp despre asta, dar mi-am spus că timpul le cerne pe toate.
În mare despre ce este vorba. Citez din carte.
"După cum se ştie, despotismul hidraulic nu poate fi exercitat decât când o forţă relativ restrânsă şi centralizată este în măsură să controleze o substanţă sau o condiţie oarecare indispensabilă vieţii"
Mai multe puteţi citi în carte.
Părerea mea:
Urzeala făcută acum ceva zeci de ani (mulţi) cu privire la alimentarea cu gaze naturale ruseşti pentru toată Europa este tocmai ceea ce împiedică aventura unui nou război.
Este incompatibil cu mentalitatea unui lider european să poată admite că un giulgiu de zăpadă  îi poate paraliza ţara.
Orgoliul celor care au garantat integritatea teritorială a Ucrainei a fost nevoit să devină mic, mult prea mic.
Şi de fapt acum pun la cale doar un recviem pentru ea.
De fapt nu e nevoie ca trupele ruseşti să facă un marş până acolo! Se dizolvă singuri.
Şi nici nu au nevoie de eroi care să se întoarcă pe un afet de tun. Pentru că altfel, nu înţeleg de ce întregi unităţi militare, s-au predat fără a trage un singur foc de armă.
Micul meu blog nu poate rezolva problema, din păcate...

Acest articol participă la jocul "Duzina de cuvinte" unde puteţi găsi articole mult mai interesante!


Cetatea Albă cedată de Stefan cel Mare.

16 comentarii :

  1. Cat adevar! Din totdeauna stapanul apei, acum stapanul gazelor decide cine traieste si cine moare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt stăpâni, sunt doar intendenţi. Doar trebuie ca lumea să-şi dea seama de asta! :)

      Ștergere
  2. Dupa atatia ani tot nu pot crede cum a reusit Herbert sa prinda esenta tuturor sistemelor in Dune

    RăspundețiȘtergere
  3. Răspunsuri
    1. Ăsta era şi scopul! :)
      Explicaţii pot fi găsite în declaraţii de genul "Marea Neagră este doar un lac interior" :)

      Ștergere
    2. Vezi cum ma provoci tu sa-l scot pe Eminescu din mine? :)))) .. nu te gandi la prostii .. adica din adancul sufletului! :D

      Ștergere
    3. Eminescu n-a existat.

      A existat numai o tara frumoasa
      La o margine de mare....

      Marin Sorrescu!

      Ștergere
  4. Suntem dependenti de apa, de gaze naturale si de alte resurse. Noroc ca mai aveam si noi prin tara cate ceva...

    RăspundețiȘtergere
  5. ...exact ca în ultimul tău comentariu...mă gândesc să ne ferească Dumnezeu să devenim ţinte...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum spunea un reputat istoric acum câteva zile:
      Am fost, suntem şi vom fi un ţinut de frontieră! :) Şi mereu se găseşte careva să încerce să o treacă! :)

      Ștergere
  6. Mda, nici un "ales" occidental nu va accepta sa se sinucida politic lasandu-si poporul (neobisnuit cu frigul in case ca noi!) sa dardaie in gerul dat de schimbarile climatice. Asa cum americanii nu accepta sa ridice pretul la petrol ca nu cumva sa afecteze nivelul de trai al cetateanului alegator.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E de observat o chestie interesantă. Când dolarul american creşte preţul petrolului scade. Şi invers! :)

      Ștergere
  7. Eu nu l-am citit pe Herbert şi nici nu mă grăbesc. Prea mult SF pe piaţă! :)

    RăspundețiȘtergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !