sâmbătă, 8 februarie 2014

LABĂ DE URS

De foarte mulţi râvnită

Deşi puţini ştiu cum este gătită...
Înainte de a intra în subiect propun ca cel care a sugerat duzina asta să-şi mănânce public propria reţetă!

În "Winnetou, Karl May" ni se spune că nimic nu este mai bun pe lume decât o labă de urs pusă la fezandat în bătaia vântului până când încep viermii să mişune prin ea, apoi friptă pe jar!
Eu o să procedez un pic altfel!
Dacă tot mi-a pus Dumnezeu mâna-n cap şi mi-a dat o labă de urs (am supravieţuit) , zic eu să o tratez ca pe o delicatesă rară!
Cum pofta-i mare, gândul mă duce spre un baiţ vânătoresc rapid.
Iau un castronel mai mare! Pun în el jumate din vinul ăla roşu sec, ceva ceapă tăiată julien (n-am plâns că mestecam gumă), două boabe de ienupăr, o foaie de dafin, ceva boabe de piper verde zdrobite.
Răstimp pregătesc o tavă numai bună să cuprindă miracolul! Cu evlavie poziţionez pe mijlocul tăvii . Încremenesc! Încercarea mea de a trampa a fost insuficientă! Mă uit cu jind la sticla de vin şi până la urmă hotărăsc să o ofer drept jertfă pe altarul gastronomiei.
După o îndelungă frământare hotărăsc să o fac înăbuşit la cuptor. Oare în iad la urşi o fi mai cald decât la oameni?
Cum nu toţi invitaţii s-au delăsat la asemenea poveşti, sunt obligat să mai fac ceva.
Alegerea e simplă, singurul magazin de carne deschis azi, etalează un antricot de viţel care arată chiar bine.
Imediat  spre un turnedo! Dacă nu le pace, asta e!
Tot am cuptorul deschis şi un pic de făină integrală aşa că pregătesc repede o maia, cu un pic de lapte călduţ, un pic de drojdie şi alea, alea... Gata şi baza! :) Pentru  turnedo, desigur.
Mai rămân aperitivele! Complicat şi ceasul nu stă-n loc.
Soluţia se înfiripă imediat, câteva  felii de cartof  roşu, glasate cu ceva rozmarin, un praf de sare de mare şi ceva usturoi. Ceapa e pe cale de a se carameliza, e numai bună.
Feliile de cartof , prajite uşor, le scot pe hârtie absorbantă şi cu ajutorul unui poş improvizat la repezeală le ornez cât pot eu de eficient.

De nu vă place, bai nu este. Winnetou este altă poveste!

Sursă
Acest articol participă la jocul duzina de cuvinte. Pot paria că aici o să găsiţi reţete mai bune!

39 de comentarii :

  1. Adică dacă mestec gumă, nu mai plâng când toc ceapă? Bine de știut și de încercat. Tocmai am curățat două pentru o tocană, că cea de pe blog nu ține de foame. O fi bună laba de urs, nu zic nu. Dar nu pentru mine. Am încercat tot felul de ciudățenii, dar asta nu m-ar tenta. Și meci melcii. Asta ca să fie clar. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merge şi cu mestecatul pâinii la ceapă!
      Sincer să fiu n-am înţeles mai nimic din "meci melcii" :)
      Până nu guşti, nu ai de unde şti...
      Cu un Cabernet Sauvignon de Sâmbureşti alunecă numai bine! :)

      Ștergere
  2. cine a ales cuvintele de această dată am spus încă de marţi. dar eu cred că nu faci bine urarea, pentru că la ce reţete şi talent are, eu i-aş sugera să le împartă cu noi! :P
    nu văd însă unde este supărarea, că doar te pricepi la gătit mai bine ca multe dintre noi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De unde oare supărare?
      E cea mai simplă provocare!

      Ștergere
    2. Iar Kadia de are timp
      Va răspunde negreşit! :)

      Ștergere
  3. M-aş băga la o vânătoare de urşi Grizzly, chiar dacă nu sunt vreun Old Shaterhand! De mâncat, cu viermii colcăind.... nu ştiu ce să zic. Tu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Micuţul Sam s-a exprimat în carte!
      Deh, nu le pot şti chiar pe toate! :)

      Apropo, se spune că viermii respectivi sunt o bună sursă de proteine în situaţii de supravieţuire! La Cincu sub Făgăraş am experimentat oarecum ideea! :)
      Tu???

      Ștergere
    2. Ce, Adrian? Hai nu fii secretos, spune-ne şi nouă! :)

      Ștergere
  4. Sunt in admiratia barbatilor care se pricep la bucatarie - desi este un inconvenient: ori sunt prea tipicari si nimic din ce faci nu este bine, ori trebuie sa cureti dupa ei de-ti suna apa in cap! :)
    Dar e la moda sa gatesti si mai ales sa fii barbat! Foarte buna postarea ta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc!
      Am recunoscut că nu îmi place să spăl vase! :)
      Arta gătitului e amplă, dar nu ţine de ...

      Ștergere
  5. E gustoasă oarecum, carnea de urs, dar numai dacă înainte de gătire a fost ţinută câteva ore bune, chiar bune, într-un baiţ fezandant din multe legume, condimente şi vin, altfel,... nu! Am gustat carne de urs, preparată în două moduri diferite, însă n-aş mai mânca în veci, mai bine mor de foame! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. carnea de urs se comportă foarte asemănător cu cea de vită la gătitt.
      Chinezii au o vorbă:
      Orice stă cu spatele la soare poate fi gătit în afară de plămânii de lup şi inima de câine!

      Ștergere
    2. :) Sinceră să fiu, Radu, din meniurile chinezeşti, n-aş alege decât cele cu 100% legume :))

      Ștergere
    3. N-aş rata piept de raţă în sos de soia sau peşte în susan! :)
      Cu păstai de fasole chinezească trase rapid la wok! :)

      Ștergere
  6. Nici eu nu stiam de faza cu guma… Omul cat traieste invata. Hmmm pe mine antricotul nu m-a inspirat la nimic bun si nici turnedo-ul ca nu mi-s manactoare de vaca, vita, vitel … Asa ca am trebuiesc sa incropesc altceva. Asa, putin dat prin faina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Făina prăjită cică dăunează grav sănătăţii!
      Mestecatul te fereşte de lacrimi! :)

      Ștergere
  7. Nu cred că aș gusta carnea de urs... nu prea sunt fanul experimentelor culinare :D cu vinul e alta poveste

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu cărniţa de urs e posibil să ai o surpiză plăcută!!
      Pentru doamne recomand "Lacrima lui Ovidiu"! ăla de minim 12 ani! :)

      Ștergere
  8. Eram eu sigură că vii cu ceva inedit. La cât te cunosc eu, da oare te cunosc? -nici nu puteam gândi altfel. Știi bancul cu baba și cu ursul? Te-am omorât cu bancurile astea, dar o mâncare bună ca a ta, nici că merge altfel decât asezonată cu un vinuț bun și condimentată cu zâmbete din belșug. Adevărul că ești o comoară la casa ...femeii. Parcă ți-am mai spus asta. Nu-i nimic, ce se repetă, întărește. Te trec pe lista de priorități.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Offf Maria, ce mă fac eu cu tine???
      Personal prefer să am o comoară la casă mea, nu să fiu trecut în catastif ca un obiect de inventar! :)
      Încă o dată recomand " Lacrima lui Ovidiu" alb şi vechi de cel puţin 12 ani! Face minuni! :) Dacă îl beau doamnele!

      Ștergere
    2. Păi de lacrimi n-am nevoie
      am destule prea sărate
      cat despre comori se spune
      că-s mai bune...îngropate.
      vinișorul este bun la femei,
      cum nimeni altul
      (vezi c-ai încurcat zicala)
      trebuie să-l bea bărbătul.

      Ștergere
    3. Sarea cea mai curată
      În lacrimi e dizolvată
      Spunea cineva odată

      Iar vinul recomandat
      Chiar te duce în păcat
      În plus, e dinainte iertat!

      Ștergere
  9. În sfârșit cineva care știe cu ce se mănâncă fezandatul ! Am văzut pe la multe dintre colegele noastre de club că puneau carnea la fezandat în baiț și m-am revoltat la amintirea fazanilor atârnați de grindă la vânt în copilăria petrecută undeva pe malul Prutului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa, aşa! Până cad din pene! :)
      Ehe ce zile am petrecut eu la Oancea pe malul Prutului! :)

      Ștergere
    2. Am şi o reţetă de fezandat rapid! O ţin pentru vremuri de mare restrişte, adică când e vinul pe terminate! :)

      Ștergere
  10. Ionut spune ca treaba cu guma de mestecat este un mit, daramat de cele cateva incercari pe care le-a facut el, martirul... :))))
    Nici daca ai posta zece retete pe zi nu m-as plictisi de citit si visat, pe cuvant... Imi place la nebunie stilul tau, la fel cum imi plac si retelele tale...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) La mine foloseşte, mai ales cu pâine! Acum nici nu stau mai mult de 40 de secunde la o ceapă! :)
      Vienela, a fost o duzină, nu o reţetă! :)

      Ștergere
    2. Ba au fost mai multe retete (sau franturi de retete) intr-o duzina. :)
      Antrenament pentru MasterChef? :)

      Ștergere
    3. Am mai răspuns la întrebarea asta! Nu cred că pot suporta să gătesc sub presiune! Pentru mine trebuie să fie o bucurie, o joacă! :)

      Ștergere
  11. Sincer nu stiu cum a iesit mancarea da asa de frumos descrii cum gatesti ca-mi lasa gura apa :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc Dor!
      Crezi că am intenţionat vreo clipă altceva? :)

      Ștergere
  12. Nu ma tenteaza in general noutatile/experientele culinare, labele de urs nici atat :))
    N-am citit nici Karl May, am considerat inca de cand eram copil ca scria pentru baieti ;) :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi, ce să spun? Ai dreptate! Şi pe mine mă plictiseau poveştile alea cu prinţese ţinute-n într-un castel, de obicei într-un turn greu accesibil, de către zmeul cel rău. Şi care avea încuietori peste măsură! Păi ce suflu putea să mai aibă Făt Frumosul acela. Ahh, uitasem, pe vremea aia nu se fuma! :)

      Ștergere
    2. Ma refeream la literatura, nu la basme :)) Oricum nu astfel de povesti, la care faci referire, am citit la vremea povestilor.
      Nici filme de razboi n-am vazut decat in cazuri exceptionale. Cum n-am citit niciodata cartile lui Sven Hassel. Desi, un ochi am bagat prin vreo doua ca si prin povestile cu piei rosii sau comori ingropate prin insule. ;)

      Ștergere
    3. Ehe, la Sven Hassel îmi place stilul! :)

      Ștergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !