sâmbătă, 24 august 2013

SUNT CURIOS DAR O FI BINE ?

Da, da curios în tot ce priveşte arta culinară!

Nu numai în acest domeniu dar deja asta e altă discuţie.
Dacă sunteţi şi voi curioşi hai să trecem mai departe...
De la început o să-mi cer scuze pentru calitatea imaginilor, sunt făcute în piaţă şi în bucătarie, în mare viteză.
Vineri, ora 10 AM, în Griviţei.
Mă aflam în piaţă, să caut fasole verde (neagră îi spune la Master Chef) chinezească. Mă apropii de vânzătoarea care vine doar marţi şi vineri.
De departe, mă vede şi ridică din umeri, semn că m-am trezit târziu. Dezamăgit, mă apropii să schimb două vorbe şi văd că strecoară ceva sub tejghea. Bănuiesc că un alt client mi-a luat-o înainte. Spiritul de competiţie îmi dă aripi şi întreb:
-Fasole la metru mai aveţi ?
-Nu mamă, am terminat-o de la 8!
-Păi nici acolo sub tejghea?
-Mi-am păstrat ceva pentru mine, să fac o mâncarică când ajung acasă, uite e doar juma de kil şi nu-i din aia.


Cum nu mai văzusem aşa ceva fac o remarcă gen că seamănă cu roşcovele, la care mi se răspunde că e fasole fragedă de la dânsa din curte. Subtil, întreb cât costă şi mă trăzesc acasă cu o fasole cu care nu ştiam ce să fac. Încerc să caut pe net, ghinion, tocmai am depăşit limita de 4GO.
Mă hotărăsc să o tratez cum am văzut la mama.


Adică am rupt codiţele şi vârfurile, am spălat-o bine, nu de alta dar să nu fie vopsită. Şi n-a fost.
Le pun în tuciul mic de fontă în care am călit ceapa tăiată bob de orez si ceva ardei gras şi kapia pentru un gust mai bogat, cu ceva ulei că apă îşi lasă ele. Era să uit de roşiile decojite la rece (asta-i taină şi nu o dau decât pe o ladă de bere) puse peste, când se aureşte ceapa. Evident foaie de dafin, boabe de piper şi capacul după ce fac poza.


Nu uitaţi lingura de lemn, face parte din reţetă ca şi tuciul !
După aşa ispravă, hotărăsc că merit o ţigară. Na, mă-ntorc din drum, că am uitat să pun capacul.

Acum curăt un dovlecel mic şi aştept să aud acel sfârâit mic care mă anunţă că trebuie să fac manevre cu lingura de lemn. Şi surpriză...


Fasolea mea a devenit verde. Fasole cameleon? Mii de întebări!
Hotărăsc să continui şi tai câţiva căţei de usturoi juliene (da, nu rădeţi), ca să se simtă în mâncare.
Pun dovlecelul să se topească, toc mărar cât iei între trei degete, mai îmi fac de lucru cu lingura şi spre sfărşit le pun pe toate, să se cunoască un pic. 

Rezultatul desigur !


Am gustat. Cu teamă. Am gustat şi a doua oară şi a treia... până când s-a dus jumătate.
Merge aşa simplă cu un pic de oţet (eu îl prefer pe cel din vin) cu o Zghihară neapărat de Huşi, de la rece.
Un vin jucăuş cu miros de iarbă.
Dacă nu vă place oţetul nu puneţi, dar usturoiul tăiat ca mai sus nu-şi mai va lăsa savoarea.
Sau puteţi să adăugaţi şi ceva fripturi (de purcel părerea mea), dar vinul îl alegeţi.

A trecut o zi şi n-am păţit nimic aşa că reţeta e testată.

Avertrisment !!!
Nici o dată nu treceţi de trei porţii. Dă dependenţă!







15 comentarii :

  1. Ba inclin sa cred ca era vopsita fasolea... Cu o vopsea care se curata la cald. :)))
    Ce pofta mi-ai facut! Fasole am, usturoi am, linguri de lemn cate vrei, ba chiar si un tuci s-ar gasi... Imi lipseste cheful de a sta in bucatarie pe caldura asta... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i vopsită, am testat! Prin multe metode
      Iar la iarnă când e răcoare, nu mai e fasole păstăi! Ceapa, usturoiul şi ardeiul nu suferă când îi tai???

      Ștergere
  2. O reteta foarte atragatoare pentru sezonul cald, fiindca se poate manca rece. Daca am s-o incerc, am sa-ti scriu cum mi-a reusit.

    RăspundețiȘtergere
  3. Face si mama ceva cu fasole...oarecum asemanator dar nu prea :)) Dar otetul e comun ;)
    E bun cum cred ca si asta e buna. Acum cateva zile am experimentat si eu ceva cu legume de sezon. Faafasole. Ziceam ca scriu despre desi n-am facut nicio foto. Am lucrat prea repede, nu am avut timp de facut reportaj. :)
    Duminica frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Articolul l-am scris din cauza culorii neobişnuite a păstăilor (cel puţin pentru mine)
      Şi am văzut că nimeni n-a prea bagat de seamă.
      Reţeta e comună şi o ştie tot românu'
      Dar ce bună a ieşit! :)

      Ștergere
    2. Tot romanul mai putin eu :)
      Nu prea gatim fasole teci decat cu sos.
      Ba da, eu mi-am dat seama ca din cauza culorii tecilor. Nici eu n-am vazut aceasta culoare dar nici nu sunt vreo pasionata de tecile de fasole :))

      Ștergere
    3. Uit mereu ca ai moderare si ma astept sa vad comm-ul.
      O intrebare totusi: De ce ai moderare? Eu nu am avut niciodata. Nu stiu la ce foloseste... Adica nu-i vad rostul.

      Ștergere
    4. Moderatul e reminescenta de la blogul cu Kirby unde concurenta incerca sa strecoare tot felul de bazaconii. Poate o s-o scot.

      Ștergere
  4. in cazul asta eu zic ca e bine sa fii curios:D

    RăspundețiȘtergere
  5. Răspunsuri
    1. Păi s-a terminat dar îndată fac alta ! Căt despre bere e rece şi pe terasă! Pe aia care o aduci o punem la frigider. :)

      Ștergere
  6. Îmi pare mie, Radu, sau ai început doar de curând să faci piaţa şi să găteşti? Poate nici n-ai locuit vreodată în sat sau la curte să te ocupi şi de agricultură.
    Fasole dintr-astea, pestriţe ( cum sunt numite la noi) sau cameleon, cu le numeşti tu, se cultivă la noi, de când mă ştiu eu şi au o savoare aparte.
    Iar reţeta pot spune că este comună, doar că noi nu punem, oţet, bere sau vin în preparate decât suc de roşii sau roşii decojite mărunţite apoi.
    O duminică minunată îţi doresc, Radu! :)


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alea pestriţe le ştiu de copil. Ca şi bobul.
      Păstăi de fasole de culoarea vinetei am văzut doar de curând sau poate nu le-am băgat în seamă. Mea culpa!
      Zghihara aia, acompaniază mâncarica.
      Oţetul e opţional dar mie tare-mi place.
      În rest vin sau bere doar la fripturi la gătire.
      Am scris, mai sus, că e o reţetă comună şi am postat-o doar pentru culoare.
      Zi bună să ai.

      Ștergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !